Ilie Bolojan anunţă „carnagiu” în companiile de stat: Se plafonează indemnizaţiile, se închid societăţile neprofitabile, se modifică indicatorii de performanţă

Premierul Ilie Bolojan a precizat, vineri, într-o conferinţă de presă, că al doilea pachet de măsuri urmăreşte reforma societăţilor la care acţionar este statul. Acestea trebuie să-şi reducă pierderile, să-şi modifice indicatorii de performanţă şi chiar să obţină profituri. Se va modifica legislaţia, astfel încît consiliile de conducere să aibă mai puţini membri, iar indemnizaţiile acestora vor fi plafonate.
Filip Stan
11 iul. 2025, 17:41
Ilie Bolojan anunţă

Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre al doilea pachet de austeritate. ”Activele statului să fie astfel bine administrate”, a precizat premierul, exolicând că există un grup de lucru pentru acest pachet de măsuri condus de vicepremierul Dragos Anastasiu din care fac parte reprezentanţii mai multor ministere.

Potrivit premierului, urmează noi măsuri pentru reducerea deficitului.  ”Un pachet ţine de reforma societăţilor comerciale în care acţionar important este statul. De la creşterea indemnizaţiilor conducerilor, de la radamentele lor, de la pierderile lor rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. Din păcate, aceste active sunt mult sub potenţialul pieţelor”, a declarat premierul.

Ilie Bolojan anunță reforma companiilor de stat: „Vom publica toate detaliile ce țin de conducere și indicatori. Profiturile suplimentare trebuie să revină statului”

Acesta a precizat că se referă la ”pierderi mai mici, la o mai bună calitate, chiar la profituri mai mari să le investim în sănătate şi educaţie”. ”Vom asigura transparenţa gestionării tuturor companiilor de stat, publicând datele care ţin de conducere”, a mai declarat Bolojan.

Potrivit acestuia, de asemenea, se vor modifica indicatorii de performanţă. ”Vom modifica indicatorii de performanţă. Toate conducerile funcţionează pe contracte de management, pe baza unor indicatori de performanţă care sunt formali, care nu înseamnă indicatori specifici şi dacă ţi-ai făcut şedinţele lunare şi mai faci ceva, ţi-ai atins indicatorii”, a declarat premierul.

Premierul Ilie Bolojan prezintă vineri al doilea pachet de măsuri fiscale. Cine sunt românii vizați

Acesta a precizat că se va modifica legislaţia, propunând reducerea membrilor de conducere şi plafonarea  indemnizaţiilor. Premierul a mai afirmat că sunt companii unde profiturile sunt foarte mari, în poziţii de tip monopolist şi ”doar dacă te duci la serviciu faci profit”.

”E nevoie de reducerea piederilor şi închiderea societăţilor care au pierderi mai mulţi ani consecutivi. Propunem modificarea legislaţiei ca societăţile adminsitrate de AMEPIP să nu mai gestioneze 1.400 de societăţi, că nu le poate gestiona, iar numărul să se reducă la cele relevante, care nu pot depăşi 200”, a afirmat Bolojan.

Acesta precizează că, ”stabilind nişte praguri rezonabile, ne putem concentra unde impactul e mare şi indicatorii de performanţă trebuie să facă ca cei din conducere să se zbată din greu să le îndeplinească”.

 

 

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Karamoko rămâne la Dinamo: contractul se prelungește automat. Ce spune Nicolescu despre Pușcaș, Bellaarouch și Soro
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 23 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte