Ilie Năstase, prima reacţie despre faliment. Ce avere are, de fapt, fostul mare sportiv

Ilie Năstase a reacţionat dur după ce presa a speculat că ar fi aproape de faliment, după ce nouă din cele 11 firme ale sale au fost închise, iar cele rămase în activitate au datorii uriaşe.
Filip Stan
19 ian. 2021, 18:28
Ilie Năstase, prima reacţie despre faliment. Ce avere are, de fapt, fostul mare sportiv

Ilie Năstase susţine că nu se problema unui faliment, ba, dimpotrivă, fostul mare sportiv susţine că este un om bogat.

Ilie Năstase, prima reacţie despre faliment

„Cum adică nu mai am bani? Merg pe jos? Merg pe jos că nu mai am carnet. Numai proștii spun asta, dar lor nu le dau răspuns, le răspund numai deștepților. Să mă duc la bancă să le arăt contul să vadă câți bani am?  De unde au mai scos și asta? Dacă vor să ne întâlnim, venim fiecare și punem ce avem pe masă. Eu de foame nu mor! România e singura țară în care mă simt sărac! Când mă duc la Paris mă simt bogat. Am de toate! Mă pot duce să mănânc unde vreau, pot sta la cel mai bun hotel. În România, nu! Că în România fiecare își dă cu părerea”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.

Ilie Năstase, aproape de faliment. Soţia îl ameninţă cu divorţul, iar firmele sale au pierderi uriaşe

Ilie Năstase a câștigat peste două milioane de dolari doar din premiile de la turnee și are în continuare contracte de imagine importante, cu Adidas și Hublot. Cu toate acestea, Newsweek a scris că Ilie Năstase s-ar afla în pragul falimentului din cauza afacerilor sale neprofitabile.

Ce avere avea în 2014

Conform declaraţiei de avere semnate pe 23 iunie 2014 şi depuse la Camera de Senat a României, Ilie Năstase avea în proprietate un teren intravilan de 1.000 mp în Moeciu de Jos (Braşov), cumpărat în 1998 şi un teren agricol de 1.000 mp în satul Limanu din judeţul Constanţa achiziţionat în urmă cu 18 ani. Deţinea o casă de 640 mp în Bucureşti, cumpărată în 1972, o casă de vacanţă în Mamaia de 88 mp, achiziţionată în anul 2010. Ilie Năstase are menţionate în declaraţia de avere un BMW Z3, fabricat în 2004, un Mini Cooper fabricat în 2006 şi un BMW X6 fabricat în 2009. De asemenea, deţine şi o motocicletă primită cadou în 2009 şi are trecut în declaraţie şi un automobil BMW Seria 7, primit în folosinţă de la BMW Automobile Bavaria. Ilie Năstase a trecut în declaraţia de avere ceasuri în valoare de 150.000 de euro, bijuterii în valoare de 100.000 de euro şi tablouri în valoare de 50.000 de euro. Are conturi la BRD sumele de 612.997 lei, 35.000 euro şi 187.108 dolari. A avut un credit la BRD de 1.700.000 de dolari, contractat în 2007 şi scadent în 2017. A trecut-o, de asemenea, pe una din fostele neveste, Amalia, drept creditor cu 2.200.000 de euro, scadenţa fiind în 2021.

Firmele lui Ilie Năstase, închise sau cu datorii

Fostul mare sportiv apare ca asociat în cel puțin 11 firme din România, însă nouă dintre acestea au fost radiate cu mulți ani în urmă. Doar două mai sunt active, Reims Beverage SRL și Unicorn Buzz SRL. Înființată în 2016, Unicorn Buzz SRL, deși este încă în funcțiune, nu mai are niciun fel de activitate. Reims Beverage SRL este importatoare de șampanii scumpe: Veuve Clicquot, Moet & Chandon, Dom Perignon, Le Grande Dame si Krug. O afacere deloc profitabilă pe teritoriul României. În 2019, firma lui Năstase a avut încasări de 30.000 de lei și cheltuieli de 64.000 de lei. De aici rezultă o pierdere de 34.000 de lei. Pierderea a fost și mai mare în anul următor: 72.000 de lei, scrie Newsweek.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Ora de start! Când are loc și cine transmite la TV finala lui David Popovici la 200 de metri liber
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Cadavrul tânărului britanic dispărut anul trecut în noiembrie în Munții Bucegi, găsit de doi ciobani. Geroge Smyth avea doar 18 ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat