Imagini care îţi taie răsuflarea filmate de un tânăr. A făcut echilibristică la zeci de metri înălţime

Un adolescent, amator de senzaţii tari, s-a urcat pe o macara la zeci de metri înălţime şi s-a filmat cu telefonul mobil în timp ce escalada braţul utilajului. Băiatul se ţine doar cu o mână de cadrul de fier şi face echilibristică.
Filip Stan
07 mart. 2017, 07:17
Imagini care îţi taie răsuflarea filmate de un tânăr. A făcut echilibristică la zeci de metri înălţime

Adolescentul s-a aventurat pe macaraua amplasată lângă un parc din Oradea și apoi a postat filmarea pe Facebook. Tânărul s-a surprins în imagini care îţi taie răsuflarea.

După ce face mai mulţi paşi pe cadrul subţire, tânărul întoarce camera şi continuă să meargă ţinându-se doar cu o mână de braţul macaralei. După mai mult de un minut de echilibristică la zeci de metri înălţime, adolescentul coboară.

Băiatul a postat apoi filmuleţul pe pagina sa de Facebook, însă prietenii nu i-au încurajat gestul extrem. El pare a fi un pasionat al „sporturilor” extreme. Vara trecută a mai postat un filmuleţ care îl arată sărind în apa Crişului Repede de pe un pod.

Rămâne sub semnul întrebării cum a reuşit adolescentul să urce pe macaraua aflată pe un şantier de construcţii păzit.