Imagini şocante cu un tânăr scos de pompieri din Siret. Nimeni nu a încercat să-l resusciteze, corpul lui a fost târât prin apă

Doi angajaţi ai ISU Botoşani sunt cercetaţi disciplinar pentru că nu ar fi respectat protocoalele de intervenţie în cazul unui tânăr de 19 ani, care s-a înecat în râul Siret, ancheta fiind declanşată după apariţia unor imagini în mediul online.
Filip Stan
08 aug. 2017, 13:42
Imagini şocante cu un tânăr scos de pompieri din Siret. Nimeni nu a încercat să-l resusciteze, corpul lui a fost târât prin apă

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Tudora, a murit înecat, în apele Siretului. Răzvan a ieşit cu familia, la picnic, pentru a scăpa de căldura din casă. Au ales un loc de pe malul Siretului şi, după ceva timp băiatul s-a hotărât să intre în apă. A intrat în apă şi, după ce a făcut o scufundare, a ieşit la suprafaţă. La a doua scufundare a dispărut sub apă, spre disperarea părinţilor.

Mama a fost cea care a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112, cerând sprijinul pompierilor.

Ajunşi la faţa locului, angajaţii ISU au reuşit să îl scoată pe tânăr din apă, însă nu au făcut niciun efort pentru a-l salva. Intreaga operaţiune de salvare a fost filmată de un martor şi a ajuns pe internet. Vă avertizăm căimaginile sunt şocante! Trupul unui adolescent înecat este târât de echipajele de intervenţie ca un sac de cartofi. Totodată, echipajul de ambulanţă este acuzat că nu a intervenit conform protocolului şi că a declarat decesul fără manevre de resuscitare.

 

Şefii de la Pompieri au deschis o anchetă internă.

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că a deschis o anchetă internă în cazul celor doi pompieri care au intervenit duminică în localitatea Tudora, unde un tânăr s-a înecat, după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini de la intervenţie, care nu s-ar fi desfăşurat conform procedurilor.

Imaginile filmate duminică după-amiază, în localitatea Tudora, unde un tânăr de 19 ani a murit înecat în râul Siret, surprind operaţiunile de scoatere a trupului din apă şi arată că nu s-au început imediat manevrele de resuscitare, aşa cum prevede procedura.

Potrivit Mediafax, şeful ISU Botoşani, col. Cristian Amarandei, spune că s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă internă urmând ca cei doi pompieri – un ofiţer şi un subofiţer de la ISU, care nu au respectat procedurile de intervenţie, să ajungă în faţa comisiei de disciplină.

„În urma apariţiei unor imagini regretabile ne-am autosesizat în privinţa modului de intervenţie în data de 6 august la care echipajele ISU Botoşani au fost solicitate. (…) Au început acţiunile de căutare şi în aproximativ 15 minute au identificat corpul victimei pe care l-au extras din albia râului şi l-au transportat spre malul râului Siret. Echipajul de la Ambulanţă, formată dintr-un asistent şi un ambulanţier, au examinat vizual victima şi, din ceea ce mi-au spus colegii, au afirmat că persoana este deja decedată şi nu mai este cazul să aplice manevrele de resuscitare”, a declarat în conferinţa de presă susţinută marţi, şeful ISU Botoşani, col. Cristian Amarandei.

Conducerea ISU Botoşani susţine că procedurile de salvare ar fi fost încălcate.

„Consider că este un mod greşit de abordare a problemei, dat fiind că la momentul extracţiei victimei din albia râului trebuia aplicată procedura standard – manevre de resuscitare şi ulterior, dacă se constata că nu se răspunde acestor manevre, să se declare decesul. Noi punem un accent foarte mare pe pregătirea personalului şi pe modul de executare a misiunilor, pe profesionalism, motiv pentru care am demarat o anchetă internă pentru a stabili modul cum s-au desfăşurat operaţiunile şi în acelaşi timp de a stabili nivelul de vinovăţie a personalului propriu, motiv pentru care sunt trimişi în Consiliul de Judecată două cadre care au acţionat la locul intervenţiei” a mai spus în conferinţa de presă de marţi col. Cristian Amarandei.

Ofiţerul şi subofiţerul de la ISU Botoşani care au patricipat la misiunea de salvare de duminică pot fi sancţionaţi cu avertisment sau retrogradaţi.

Citeşte şi: TRAGEDII în ţară. Două persoane au murit înecate, iar alţi doi copii sunt daţi dispăruţi VIDEO

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Bacalaureat 2026. Reguli pentru elevi: ce este interzis în sală și condițiile de promovare
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?