Imigranţii europeni cer cetăţenie britanică. Motivul este INCREDIBIL

Teama că Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană, după referendumul pe care premierul David Cameron a promis că-l va organiza cel târziu în anul 2017, determină mii de imigranți europeni stabiliți în Marea Britanie să înceapă formalitățile pentru obținerea dublei cetățenii, consemnează agenția EFE citând ediția de luni a cotidianului The Guardian, citat de Agerpres.
Filip Stan
17 aug. 2015, 13:53
Imigranţii europeni cer cetăţenie britanică. Motivul este INCREDIBIL

Conform unui sondaj efectuat de publicația menționată, majoritatea europenilor care lucrează în prezent în Marea Britanie cred că ieșirea acestei țări din blocul comunitar le-ar face viața mult mai problematică. Drept urmare, mii de europeni au început să-și depună actele pentru a primi cetățenia britanică ori se gândesc să facă acest lucru.

De fapt, europenii care au un loc de muncă în Marea Britanie se tem că, în urma părăsirii UE, autoritățile de la Londra le-ar putea anula permisul de muncă și ar putea pierde și alte avantaje.

Atât înainte cât și după ce a câștigat alegerile legislative de pe 7 mai, premierul Cameron s-a arătat hotărât să renegocieze raporturile țării sale cu UE — în sensul transmiterii mai multor atribuții dinspre Bruxelles către Londra — și apoi, nu mai târziu de 2017, să convoace un referendum la care britanicii să decidă dacă mai vor să rămână în blocul comunitar. Discuțiile au început deja, iar la Consiliul European din luna decembrie se va face o primă evaluare a evoluției acestora, potrivit Agerpres.

Printre obiectivele principale pe care Cameron le urmărește se numără obținerea unui drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naționale britanice și diminuarea fluxului imigranților est-europeni în Marea Britanie, în special prin adoptarea unor măsuri care să restricționeze accesul acestora din urmă la sistemul britanic de asistență socială.

Citeşte şi Efectele afluxului de imigranţi în Europa: Poliţiştii germani cer reintroducerea controalelor la frontiere

Conform datelor furnizate de guvernul de la Londra, numărul cetățenilor comunitari care au primit cetățenia britanică a crescut de la 10.000 în anul 2009 la 18.000 în 2013.

Dar cei care doresc să obțină cetățenia britanică trebuie să dovedească faptul că au trăit cel puțin cinci ani în Marea Britanie și să promoveze un examen denumit ‘Life in the UK Test’ (Test privind viața în Regatul Unit). Testul constă în întrebări despre ‘valorile și principiile’ societății britanice, iar participanții trebuie să arate că au cunoștințe cu privire la ‘evenimentele și persoanele care au marcat istoria Regatului Unit’.

The Guardian a intervievat și imigranți stabiliți în Marea Britanie pentru a afla opinia lor. ‘Văd problemele pe care le au cei veniți din India sau din alte țări din afara Europei atunci când doresc să-și reînnoiască viza de imigrant calificat și nu mi-aș dori să trec și eu prin așa ceva’, afirmă un inginer electronist italian.

La rândul său, un inginer polonez în vârstă de 28 de ani crede că, dacă Marea Britanie va ieși din UE, pentru el va fi mai greu să obțină statutul de rezident permanent. ‘Problema este că nici să mă întorc în țara mea nu va fi ușor. Mi-am petrecut aici (în Marea Britanie) întreaga viață adultă. Teoretic, pot să fac același lucru și în altă parte, dar nu știu dacă voi putea să găsesc de lucru în Polonia’, spune inginerul polonez.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
FRF a dat răspunsul final! Cine poate și cine NU poate promova în SuperLigă la finalul sezonului din Liga a 2-a. Exclusiv
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte