Impact nu a primit finanţare UE pentru o clădire de birouri şi va ataca decizia în instanţă

Autoritatea de management pentru Programul Operaţional Regional a respins o cerere de finanţare depusă de o firmă deţinută de dezvoltatorul imobiliar Impact pentru construcţia unei clădiri de birouri, decizie care va fi atacată în instanţă de solicitant pe motiv că este nelegală şi abuzivă.
Romania TV
05 mart. 2012, 17:20
Impact nu a primit finanţare UE pentru o clădire de birouri şi va ataca decizia în instanţă

„Societatea Impact a fost informată în data de 5.03.2012 de către societatea care a aplicat pentru acest proiect (Millenium Consult Invest 2002, n.r.) cu privire la notificarea primită de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional (AMPOR) referitor la primirea unei notificări legată de respingerea finanţării proiectului şi a cererii de finanţare pentru Centrul de Sprijinire a Afacerilor – Greenfield 2”, se arată într-un anunţ al Impact transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În aceste condiţii, reprezentanţii Impact susţin că firma Millenium Consult Invest 2002, deţinută în proporţie de 45% de Impact Contrator&Developer, va ataca în instanţă decizia Autorităţii.

„Motivul principal al contestatiei este criteriul nelegal avut în vedere la luarea acestei decizii de respingere a proiectului, respectiv reabilitarea unui drum public care să asigure accesul la proiect. Millenium Consult Invest 2002 consideră decizia AMPOR de respingere a finanţării proiectului şi a cererii de finanţare un abuz, această decizie fiind luată fără a se analiza faptul că reabilitarea unui drum public nu poate fi pusă în sarcina unui solicitant privat”, se menţionează în anunţ.

Impact a anunţat în 2010 că intenţionează să construiască un imobil de birouri de clasa B, destinat firmelor mici şi mijlocii, pentru finanţarea căruia ar fi urmat să utilizeze fonduri structurale. Compania intenţiona să atragă jumătate din suma necesară dezvoltării din fonduri UE.

Proiectul, denumit Business Support Center Greenfield 2, urma să fie dezvoltat de firma Millenium Consult Invest, iar lucrările erau programate să înceapă în luna septembrie a anului trecut.

Impact menţionează că în luna martie 2010, Millenium Consult Invest 2002 a depus cererea de finanţare, iar după analiza eligibilităţii proiectului acesta a fost declarat acceptat pentru finanţare. În luna ianuarie 2011 s-a finalizat evaluarea conformităţii proiectului tehnic, iar în aprilie a avut loc vizita la faţa locului în urma căreia s-a recomandat semnarea contractului de finanţare. În perioada mai – noiembrie 2011 procesul de contractare a fost suspendat din cauza unei sesizari primite de la proprietarul unui lot de teren situat la câteva sute de metri distanţă de locul implementării proiectului, care reclama existenţa unor litigii cu privire la Planul Urbanistic Zonal.

Persoana care a făcut sesizarea la Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov a deschis mai multe acţiuni în instanţă, cerând anularea Planului Urbanistic Zonal, împotriva Impact Developer&Contractor-beneficiarul PUZ-ului, procese pe care le-a pierdut, se afirmă în anunţul de pe BVB.

„În perioada de suspendare a contractării proiectului AMPOR s-a documentat cu privirea la acest caz şi în urma constatării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate a dispus continuarea procesului de contractare cu reluarea vizitei la faţa locului. La sfârşitul lunii noiembrie 2011 s-a reluat procesul de contractare, iar în acest sens s-a refăcut vizita la faţa locului în luna decembrie 2011. În urma reluării vizitei la faţa locului se aştepta să se semneze contractul de finanţare şi să înceapă implementarea proiectului”, se mai spune în anunţ.

Reprezentanţii Impact au arătat că cererea a fost respinsă din cauza presiunilor mediatice foarte mari, dar şi a lipsei de înţelegere a implicaţiilor pe care le-ar fi putut avea litigiile generate de persoana care a sesizat Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov cu privire Planul Urbanistic Zonal.

Cel mai mare acţionar al Impact este Dan Ioan Popp, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al companiei, care are 16,5% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi Salink Limited, din Cipru, cu 10,1% din titluri.

Titlurile Impact au scăzut în şedinţa bursieră de joi cu 0,68%, la 0,2185 lei/ unitate. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 43,2 milioane lei.

 

DailyBusiness
Cinci membri ai echipajului, salvați, după ce un elicopter și un avion de vânătoare ale Marinei SUA s-au prăbușit în Marea Chinei de Sud
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Ororile comise de ”Dr. Devil” în numele Rusiei. Ce le făcea prizonierilor ucraineni medicul sancționat de UE
Capital.ro
Se schimbă legea pentru românii cu credit de nevoi personale. Cum vor putea renunța la împrumut. Sunt reguli UE
Playtech.ro
Câte puncte îți trebuie pentru o pensie decentă. Exemplu de calcul pentru 2.500 și 4.000 lei
Adevarul
Război de distrugere: Putin nu mai vrea să cucerească Ucraina, ci să o ruineze
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
Doi dintre bărbații care au murit în Munții Făgăraș erau polițiști. Niciunul nu era echipat corespunzător pentru drumențiile montane
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Uluitor! ”Singurul reproș” al lui Prunea pentru Gâlcă după victoria clară a Rapidului: ”De ce nu?”
MediaFlux
Bani în plus la pensie. Aproape un milion de vârstnici sunt beneficiari
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara