În ce condiţii s-ar putea redeschide grădiniţele particulare, creşele şi after-school-urile după 15 iunie

Grădinițele de stat nu se vor redeschide, a spus ministrul Educatiei la DigiFM, făcând referire la informația apărută în presă potrivit căreia, unitățile de învățământ preșcolare s-ar putea redeschide la 15 iunie. În ceea ce privește creşele si grădinițele private, Monica Anisie a spus că nu poate oferi o dată anume legată de reluarea activității acestora. Se așteaptă o decizie în funcție de rezultatele epidemiologice după 14 zile de la relaxarea măsurilor pentru impiedicarea răspândirii COVID, a mai spus ministrul Educației. Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că "există un angajament de intenţie în ceea ce priveşte identificarea modalităţilor de deschidere a unor activităţi educaţionale pe perioada vacanţei de vară, după data de 15 iunie".
Romania TV
28 mai 2020, 11:51
În ce condiţii s-ar putea redeschide grădiniţele particulare, creşele şi after-school-urile după 15 iunie

La întâlnirea de astăzi a premierul Ludovic Orban, ministrul Educației, Monica Anisie și vicepremierul Raluca Turcan cu reprezentanții școlilor private s-a discutat şi despre redeschiderea grădinițelor și a centrelor educaționale, în perioada verii. Data cea mai probabilă la care acest lucru ar putea fi realizat este 15 iunie, potrivit educatieprivata.ro. Redeschiderea va fi, însă, posibilă, doar după stabilirea normelor medicale de siguranță.

Raluca Turcan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că joi a avut o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei Şcolilor Private, alături de premierul Ludovic Orban şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, pentru a găsi cele mai bune soluţii la situaţia dificilă în care se află instituţiile de învăţământ privat, ca urmare a crizei sanitare.

Turcan a spus că printre concluziile la care s-a ajuns în urma discuţiilor este aceea că există intenţia de continuare a acordării finanţării per elev pentru instituţiile particulare autorizate până la sfârşitul anului şcolar.

Există un angajament de intenţie în ceea ce priveşte identificarea modalităţilor de deschidere a unor activităţi educaţionale pe perioada vacanţei de vară, după data de 15 iunie. Pentru şcolile particulare acreditate, se ia în calcul acordarea finanţării în avans, pentru perioada vacanţei elevilor”, a enumerat vicepremierul, menţionând că şcolile particulare doresc să fie parteneri ai MEC în procesul de transformare şi îmbunătăţire a educaţiei şi doresc să piloteze măsuri de reorganizare a activităţilor educaţionale, pentru pregătirea reînceperii cursurilor din anul şcolar următor.

De asemenea, şcolile particulare au propus folosirea infrastructurii pe care o deţin pentru anul şcolar următor, în vederea implementării distanţării fizice a elevilor în clasă şi a măsurilor de igienă recomandate de specialişti.

Potrivit datelor prezentate de Raluca Turcan, învăţământul particular preuniversitar din România este parte a sistemului naţional de educaţie şi reprezintă 1.140 de unităţi de învăţământ autorizate / acreditate: 404 acreditate, 736 de unităţi autorizate şi / sau cu niveluri, specializări acreditate (ARACIP). Din cei 114.396 de elevi care studiază în acest sistem, 92.216 sunt în unităţi acreditate (ARACIP). De asemenea, în sistemul privat sunt aproximativ 19.000 de cadre didactice şi aproximativ 7.000 de săli de clasă.

 

În ce condiţii s-ar putea deschide grădiniţele particulare şi after-school-urile

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii lucrează la un pachet de măsuri care vor fi luate pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor. Astfel, cei de la INSP au făcut câteva recomandări:

– Reducerea numărului de copii în grupă. Trebuie asigurată o suprafaţă de 4,5mp/copil

– Distanţarea fizică se va realiza în dormitoare şi în sălile de masă prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor la cel puţin 1,5m distanţă între ele.

– Triajul epidemiologic trebuie să se facă obligatoriu în fiecare zi de către cadrul medical au unităţii. 

Jucăriile trebuie spălate regulat, cel puțin o dată pe zi. Cele care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel și toate accesoriile neesentiale pentru procesul instructiv educativ.

– Întreg spațiul trebuie curățat, inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane, accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, mese, scaune. Suprafețele atinse des de copii trebuie curățate cu apa și detergent.

– Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. Mai multe grupe pot fi în același timp afară, cu condiția de evitare a contactului strâns între copii și evitarea jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 1,5 metri


Ministrul Educaţiei, despre redeschiderea grădiniţelor particulare: Trebuie să facem o evaluare şi abia după aia să luam nişte decizii 

În ceea ce priveşte grădiniţele, după cum se ştie cursurile se vor încheia la data de 12 iunie, atât pentru unităţile de învăţământ preşcolar, cât şi gimnazial şi liceal. Nu se prelungeşte anul şcolar. S-a anunţat deja că toate cursurile se vor încheia în data de 12 iunie„, a spus ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

În ceea ce privește creşele si grădinițele private, Monica Anisie nu a putut oferi o dată anume legată de reluarea activității acestora. Se așteaptă o decizie în funcție de rezultatele epidemiologice, spune ministrul Educației.

Specialiştii de la Ministerul Sănătăţii au făcut menţiunea în mod clar: stabilirea datelor de reluare a activităţii nu este asumată de instituţia respectivă, respectiv INSP, întrucât nu a fost realizată evaluarea perioadei de 14 zile de relaxare a măsurilor prevăzute în starea de alertă. Trebuie să facem o evaluare şi abia după aia să luam nişte decizii„, a explicat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Digi FM. 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Scandal pe drepturi de imagine la Dinamo! Fiica regretatului Lică Nunweiller cere daune de milioane de euro de la club: Cîrjan și Musi sunt și ei vizați
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Tehnicianul din SuperLiga l-a uimit pe Prunea: ”Nimeni nu se aștepta, asta înseamnă să fii antrenor! Nu a făcut aceleași greșeli”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil