În ce situatii îmi pot păstra numele după divort?

Odată cu încheierea căsătoriei, soții trebuie să aleagă numele pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, existând următoarele posibilități: fiecare soț își păstrează numele, pot alege să poarte numele unuia dintre ei sau, dimpotrivă, numele lor reunite. Totodată, este posibil ca unul dintre soți să-și păstreze numele, iar celălalt să poarte numele lor reunite (art. 282 Cod civil).
Romania TV
11 aug. 2019, 07:47
În ce situatii îmi pot păstra numele după divort?

Odată cu divorțul, fie că are loc pe cale notarială, pe cale administrativă (la Starea civilă) sau în instanța de judecată, în ipoteza în care au intervenit schimbări cu privire la numele vreunuia dintre soți, acestia (sau instanța de judecată) trebuie să decidă numele pe care îl vor purta pe viitor.

Astfel, așa cum au avut libertate de decizie cu ocazia alegerii numelui purtat pe perioada căsătoriei, tot așa soții se pot înțelege și cu ocazia divorțului.

Ca atare, situația nu ridică probleme în cazul soțului care dorește să-și păstreze numele și după divorț, iar soțul celălalt își manifestă acordul în acest sens.

Totuși, ce facem în situația în care soțul nu își manifestă acest acord?
Potrivit art. 383 alin. (2) Cod civil, într-o astfel de situație, soțul care are interesul de a purta același nume de familie și după divorț, va solicita instanței să încuviințeze păstrarea numelui, caz în care acesta trebuie să facă dovada unor „motive temeinice” care justifică cererea sa și care vizează fie interesul său personal, fie interesul superior al copiilor, în cazul în care există.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

 

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce cadou i-a făcut legendara Nadia Comăneci cântăreței Loredana Groza: ”O să fac totul de 10, așa ca tine”
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?