În primele nouă luni, numărul incendiilor a crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

În primele nouă luni ale anului s-a înregistrat o creștere cu 25% a numărului de incendii față de aceeași perioadă a anului trecut, a declarat, sâmbătă, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, locotenent colonel Cristian Radu.
Filip Stan
28 oct. 2017, 13:17
În primele nouă luni, numărul incendiilor a crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

„În ceea ce privește incendiile, se înregistrează o creștere cu 24,89% față de perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o îngrijorare instituțională cu care ne confruntăm și care, bineînțeles, va fi urmată de dispunerea unor măsuri care să conducă la creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor privind acest risc, dar și la măsuri de amplasare teritorială, în plus, față de ce avem acum, pentru a asigura un timp de răspuns mai scăzut”, a spus el, în cadrul unei conferințe de bilanț organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Numărul locuințelor individuale sau colective afectate de incendii a crescut cu 12%, al operatorilor economici din industrie — cu 24%, al obiectivelor de comerț și alimentație publică — cu 26%, iar al mijloacelor de transport — cu 43%. În ceea ce privește incendiile de vegetație uscată, numărul acestora a crescut cu 36% în primele nouă luni ale acestui an, față de intervalul similar din 2016.

Potrivit Agerpres, pe de altă parte, comparativ cu anul anterior, numărul persoanelor afectate de incendii a scăzut cu aproape 50%. Astfel, în primele nouă luni ale anului, 279 de adulți și 22 de copii au fost răniți în urma incendiilor. De asemenea, 124 de adulți și 10 copii și-au pierdut viața în astfel de evenimente.

Cristian Radu a atras atenția că în prima săptămână a lunii octombrie patru copii cu vârste între 1 — 8 ani au murit în incendii și, în acest context, a subliniat importanța supravegherii minorilor.

Colonel Daniel-Marian Dragne, inspector general la IGSU, a apreciat că, în ce privește creșterea numărului de incendii, unul dintre factorii importanți îl reprezintă starea socială, având în vedere că multe evenimente se produc din cauza instalațiilor electrice sau coșurilor de fum defecte.

La rândul său, Cristian Radu a mai precizat că în primele nouă luni ale anului IGSU a avut 322.775 de intervenții, media zilnică fiind de 1.183. Dintre acestea: 262.700 misiuni de asistență medicală de urgență sau de acordare a primului ajutor calificat, utilizând resurse SMURD; 27.253 de intervenții în cazul incendiilor (cu o medie zilnică de peste 100 de astfel de evenimente); 10.339 de intervenții în alte situații de urgență; 8.220 de acțiuni de asistență a persoanelor și 14.263 acțiuni de protecție a comunităților.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, s-au înregistrat creșteri ale acțiunilor de asistență persoane (creștere de 27%) și ale acțiunilor de protecție a comunităților (21%), ca urmare a intensificării frecvenței de manifestare a fenomenelor meteo periculoase.

Prim-adjunctul inspectorului general al IGSU a menționat că în timpul intervențiilor au fost salvate 6.628 de persoane, dintre care 5.230 adulți și 1.398 copii. Totodată, 269.072 persoane au fost asistate medical. Valoarea bunurilor protejate sau salvate a fost de 22,81 miliarde lei.

Prezentând un sumar al activităților preventive, col. Cristian Radu a declarat că au avut loc 30.610 acțiuni de control, dintre care 29.772 de controale de prevenire, 241 de inspecții și 597 de audituri efectuate la persoanele fizice și juridice autorizate pentru a presta activități în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecției civile.

Dintre aceste activități preventive, 3.825 au vizat obiectivele de investiții, 13.842 — operatorii economici, 9.324 — instituțiile publice, 103 — construcțiile hidrotehnice care comportă un risc crescut din punct al vedere al avariilor; 9 — punctele de comandă de protecție civilă; 1.444 — localități controlate din punct de vedere al îndeplinirii obligațiilor care revin personalului cu atribuții în domeniul protecției civile sau apărării împotriva incendiilor; 980 — controale și acțiuni de îndrumare a serviciilor voluntare și a celor private pentru situații de urgență.

Au fost constatate 123.354 deficiențe, dintre care 80.886 au fost sancționate pe timpul acțiunilor cu caracter preventiv. Au fost aplicate 10.571 sancțiuni contravenționale, iar cuantumul amenzilor a fost de 13,6 milioane lei. Au existat de asemenea trei cazuri în care a fost dispusă întreruperea funcționării unor unități de comerț și alimentație publică, din cauza încălcării grave a normelor de apărare împotriva incendiilor.

El a menționat că au existat 20.284 solicitări pentru asistență tehnică de specialitate, dintre care 13.276 legat de domeniul de avizare-autorizare, 6.526 de domeniul apărare împotriva incendiilor și 351 au fost solicitări legate de domeniul apărării împotriva dezastrelor.

În primele nouă luni ale anului au avut loc 22.947 de exerciții, dintre care 15.810 cu specific de alarmare-evacuare și intervenție de incendiu, numărul participanților depășind 400.000.

DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Video. Cadoul fabulos al lui Ion Țiriac pentru nunta Kirei Hagi. A aparținut Ducesei de Kent
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu numerarul. Schimbări radicale pe piața bancară. Termenul limită este 30 septembrie 2025
Playtech.ro
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Adevarul
Cum au creat ucrainenii „urechi“ pentru apărarea antiaeriană. Povestea unei inovații care ajută la detectarea rachetelor și dronelor
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Începe să ne fie dor de ploaie! Zile toride în București, Oltenia și Banat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nu degeaba i se zice Regele. Cum şi-a făcut apariția Gică Hagi la nunta fiicei Kira
kanald.ro
Ultima oră! Elena Udrea a ajuns de urgență la spital. Fostul politician ar urma să ajungă pe masa de operație
Cancan.ro
Operația Elenei Udrea s-a terminat! Informații de ultimă oră despre starea soției lui Adrian Alexandrov
Playsport.ro
Elena Udrea, dusă de urgenţă la spital pentru operaţie. Adrian Alexandrov face acuzaţii: “Am aflat din presă şi de la...
Capital.ro
Interzis în balconul apartamentului. Trebuie să obții neapărat acordul. Se verifică documentația clădirii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
stirilekanald.ro
„Avea dureri” Adrian Alexandrov, primele declarații șocante după ce Elena Udrea a ajuns de urgență la spital! Au vorbit la telefon chiar înainte sa intre în operație
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Veste pentru 8 milioane de români privind pensiile! Câți bani au strâns angajații din România în fondurile de pensii private
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai comice lucruri din lumea în care trăim: sau cum să râzi fără să știi dacă plângi