În weekend REVINE CANICULA. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade la umbră

Canicula revine în România, după două zile cu temperaturi plăcute. Astfel, la sfârşitul săptămânii vremea va fi deosebit de caldă, îndeosebi în Banat şi Oltenia, unde temperaturile vor depăşi pragul de caniculă, potrivit unei avertizări emise, vineri, de meteorologi.
Romania TV
02 aug. 2013, 11:16
În weekend REVINE CANICULA. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade la umbră

Sâmbătă, 3 august, şi duminică, 4 august, vremea va fi călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării. În Banat şi Oltenia valorile termice maxime vor depăşi pragul caniculei şi se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Viorica Dima, meteorolog România TV, a explicat că situaţia s-ar putea prelungi şi săptămâna viitoare. De asemenea, nu este exclus ca meteorologii să emită noi avertizări privind starea vremii, în funcţie de evoluţia temperaturilor.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.

Potrivit medicilor, în perioadele de caniculă, este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 şi 2 litri), fructe şi legume proaspete.

Medicii mai recomandă evitarea consumului de alimente uşor perisabile, alcool şi băuturi cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr.

Cei pentru care este absolut necesar să se expună la soare după-amiaza sunt sfătuiţi să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT