Înalta Curte sesizează CJUE în dosarul în care Elena Udrea cere anularea condamnării în dosarul Gala Bute şi suspendă procesul

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat luni Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în procesul în care Elena Udrea solicită anularea condamnării primite în dosarul Gala Bute. Înalta Curte a trimis trei întrebări care se referă la posibilitatea unei instanţe naţionale de a nu aplica o decizie a Curţii Constituţionale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunităţii europene.
Romania TV
22 apr. 2019, 16:15
Înalta Curte sesizează CJUE în dosarul în care Elena Udrea cere anularea condamnării în dosarul Gala Bute şi suspendă procesul

Instanţa supremă a decis suspendarea judecării contestaţiei în anulare, până ce CJUE va da o soluţie în acest caz.

Decizia de sesizare a CJUE este definitivă, însă hotărârea de suspendare a procesului poate fi atacată cu recurs.

Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi, respectiv trei judecători au fost pentru sesizarea CJUE, iar doi au fost împotrivă.

Completul care judecă contestaţia în anulate depusă de Elena Udrea şi de ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute” a ridicat din oficiu, la un termen anterior, posibilitatea de sesizare a CJUE, în legătură cu deciziile Curţii Constituţionale privind completurile de 5 judecători şi care afectează dosarele de fraude cu fonduri europene.

Instanţa supremă doreşte să întrebe CJUE dacă deciziile Curţii Constituţionale (care este un organ exterior puterii judecătoreşti) privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii definitive în dosarele de fraude pe fonduri europene prin admiterea unor căi extraordinare de atac.

De asemenea, Instanţa supremă vrea să afle dacă aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţional. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT