Inaugurarea hotelului fraților Pavăl din Elveția a fost amânată. Când se va deschide bijuteria de 150 de camere

Waldhaus Flims Wellness Resort, complexul hotelier de lux din Elveția achiziționat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, își amână redeschiderea pentru sezonul de iarnă 2026–2027, cu un an mai târziu decât termenul anunțat inițial.
George Russo
06 nov. 2025, 20:39
Inaugurarea hotelului fraților Pavăl din Elveția a fost amânată. Când se va deschide bijuteria de 150 de camere

Decizia vine în contextul lucrărilor ample de renovare demarate după preluarea proprietății și confirmă strategia Pavăl Holding de a investi masiv în active hoteliere premium din Europa.

Potrivit informațiilor analizate de Profit.ro, noul calendar de redeschidere prelungește cu cel puțin un an perioada de modernizare a celebrului complex, închis din vara anului 2023.

Complexul Waldhaus Flims Wellness Resort, situat în localitatea elvețiană Flims și renumit pentru istoria sa de aproape 150 de ani, fusese cumpărat de la firma americană Z Capital Partners, care l-a închis în urmă cu doi ani din motive economice, în special creșterea costurilor cu energia. Preluarea de către Pavăl Holding marchează cea de-a doua investiție importantă a fraților Pavăl pe piața internațională, după achiziția din 2023 a Grand Hotel Gardone, un monument istoric de pe malul lacului Garda, în Italia.

Noul termen avansat, iarna 2026–2027, indică planuri de modernizare mai complexe decât se anticipase. Noii proprietari s-au angajat să „conserve și să îmbunătățească unicitatea complexului, inclusiv clădirile sale istorice și designul interior”, subliniind că investițiile vizează atât infrastructura, cât și sistemele tehnice și componentele de confort.

Waldhaus Flims a fost construit în 1877 și a trecut printr-o renovare completă în 2016. Unul dintre cele mai mari hoteluri și spa-uri din Elveția, complexul este alcătuit din patru clădiri interconectate, păstrând estetica Belle Époque. Dispune de aproape 150 de camere, șase restaurante și baruri și este amplasat într-un parc hotelier de referință la altitudinea de 1.100 de metri.

Citește și: Carrefour România răspunde zvonurilor conform cărora compania ar ieși de pe piața românească: ”Articolele apărute în presă privind o posibilă tranzacție nu reflectă un anunț oficial din partea companiei”

În paralel cu investițiile în sectorul hotelier internațional, frații Pavăl continuă să dezvolte businessul Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din România. În 2023, retailerul de bricolaj a raportat o cifră de afaceri de 11,5 miliarde lei și un profit net de 1,5 miliarde lei, menținându-și poziția dominantă în piață, deși profitul a scăzut ușor față de anul anterior.

Rețeaua Dedeman numără 62 de magazine, cinci centre logistice și peste 13.000 de angajați. Frații Pavăl au construit și un nou centru logistic în Pantelimon, parte din strategia lor de consolidare a operațiunilor.

Profiturile generate de Dedeman au alimentat, de-a lungul timpului, una dintre cele mai puternice strategii de investiții private din România, frații Pavăl direcționând peste 800 de milioane de euro către piața imobiliară. Portofoliul lor include:

– portofoliul de birouri CA Immo (377 milioane euro) – cea mai mare tranzacție imobiliară din istoria României,

– complexul The Bridge (aprox. 200 milioane euro),

– The Office Cluj-Napoca (peste 120 milioane euro),

– U Center – prima clădire (circa 90 milioane euro),

– complexul Dacia One (aprox. 50 milioane euro).

Aceste achiziții îi plasează pe locul al doilea între cei mai mari proprietari de birouri din România, după Globalworth.

Prin achiziționarea Waldhaus Flims, Pavăl Holding și-a consolidat prezența internațională, iar partenerul lor în acest proiect, Apex Alliance, și-a extins portofoliul la 17 hoteluri în Europa, dintre care cinci în București.

Citește și: Bomba bombelor de Black Friday! CINE va încasa 100 de milioane de euro fără să miște un deget

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici a bătut recordul Campionatelor Europene! Calificare senzațională în marea finală a probei 100 metri liber de la Paris
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seism de 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat