Încă o cursă anulată în Lisabona. Zeci de români, blocaţi mai multe ore pe aeroport. Reacţia MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că Ambasada României în Portugalia are în atenţie situaţia cetăţenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflaţi pe Aeroportul din Lisabona.
Romania TV
07 sept. 2017, 04:26
Încă o cursă anulată în Lisabona. Zeci de români, blocaţi mai multe ore pe aeroport. Reacţia MAE

UPDATE: Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, a declarat pentru Mediafax că la ora 13.00 (ora Portugaliei) pasagerii vor pleca spre România cu o cursă specială, decizie luată în urma unor discuţii purtate între ambasadorul Ioana Bivolaru şi Ministrul Transporturilor portughez.

Dintre cei 175 de pasageri ai cursei anulate, un număr de 16 au plecat deja spre România pe alte rute de zbor, restul urmând să se îmbarce în cursa specială pusă la dispoziție de compania TAP Portugal.

În acelaşi timp, zeci de pasageri sunt blocaţi şi pe Otopeni, după ce cursa TAP care trebuia să decoleze de la Bucureşti la ora 07.00 în direcţia Lisabona a fost anulată.

Cursa aeriană Lisabona-Bucureşti aparţinând companiei TAP Portugal urma să decoleze din capitala Portugaliei miercuri seară, în jurul orei 24.00, însă turiştilor li s-a spus că zborul va fi amânat. Ulterior, ei au aflat că zborul a fost anulat, neprimind explicaţii legate de motivele acestei situaţii.

Potrivit MAE, o echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat, în cursul nopţii, la aeroport pentru discuţii cu reprezentanţii companiei aeriene şi cu cetăţenii români.

Conform informaţiilor obţinute până la acest moment, unii dintre cetăţenii români urmează să plece cu alte curse aeriene alternative.

„Reprezentanţii companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineţii pentru cetăţenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative. Echipa mobilă a misiunii diplomatice rămâne pe aeroportul din Lisabona până când toţi cetăţenii români urmează să fie îmbarcaţi spre România”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, remis joi dimineaţă MEDIAFAX.

Potrivit acestora, reprezentanţii companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineţii pentru cetăţenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative, iar echipa misiunii diplomatice rămâne pe aeroportul din Lisabona până când toţi cetăţenii români urmează să fie îmbarcaţi spre România.

„Misiunea diplomatică română monitorizează cazul şi menţine contactul neîntrerupt cu compania aeriană şi cetăţenii români, acordând asistenţa consulară necesară”, adaugă Ministerul de Externe.

De asemenea, cursa aeriană TAP Portugal care trebuia să plece joi dimineaţă de la Bucureşti către Lisabona a fost anulată. Cursa era programată să decoleze de pe Aeroportul ”Henri Coandă” la ora 07.00, dar pasagerii au aflat în aeroport că zborul a fost anulat.

Un incident similar a avut loc la sfârşitul lunii august, când peste 100 de turişti români au fost blocaţi două zile în Lisabona, după ce compania portugheză TAP Portugal a anulat zborurile. Premierul Mihai Tudose a anunţat atunci că o va rechema pe Alina-Oana Dociu din postul de consul la Lisabona, în urma gestionării acestei situaţii. 

INFO UTIL | Drepturile şi compensaţiile de care pot beneficia PASAGERII în cazul anulării zborului

Pasagerii a căror cursă a fost anulată de compania aviatică au dreptul, potrivit legislaţiei UE, la o compensaţie ce variază între 250 şi 600 de euro în funcţie de distanţa pe care urmau să o parcurgă, informează Centrul European al Consumatorilor

Potrivit Curţii Europene de Justiţie, un zbor este anulat atunci când zborul prevăzut anterior şi întârziat este transferat pe un zbor alternativ.

Un zbor întârziat, indiferent de durata întârzierii, chiar dacă este prelungită, nu poate fi considerat zbor anulat dacă se efectuează în conformitate cu programarea prevăzută anterior de către operatorul de transport aerian.

În cazul anulării zborului, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit mese şi băuturi răcoritoare, direct proporţionale cu timpul de aşteptare şi două apeluri telefonice, mesaje prin telex, telefon sau fax.

În eventualitatea unei redirecţionări, dacă ora de plecare anticipată a unui nou zbor este la cel puţin o zi după ora de plecare programată pentru zborul anulat, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit cazare hotelieră şi transportul dintre aeroport şi locul cazării.

În cazul anulării zborului, pasagerii primesc o compensaţie în valoare de:

– 250 de euro pentru toate zborurile de 1500 km sau mai puţin;

– 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 km şi pentru toate zborurile cuprinse între 1500 şi 3500 km;

– 600 de euro pentru toate celelalte zboruri.

Compensaţia se plăteşte în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar. Dacă pasagerul îşi exprimă acordul în scris, compensaţia se poate oferi în bonuri de călătorie şi/sau alte servicii. Conform Centrului European al Consumatorilor România

nu este prevăzut un termen maxim până la care trebuie plătită compensaţia.

Pasagerii nu pot primi compensaţii în următoarele cazuri:

– dacă sunt informaţi despre anulare cu cel puţin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;

– dacă sunt informaţi despre anulare într-un termen cuprins între două săptămâni şi şapte zile înainte de ora de plecare prevăzută şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de patru ore după ora de sosire prevăzută;

– dacă sunt informaţi despre anulare cu mai puţin de şapte zile înainte de ora de plecare prevăzută şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de două ore după ora de sosire prevăzută;

– dacă operatorul de transport aerian poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepţionale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.

Pasagerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a alege între:

– rambursarea, în termen de şapte zile a întregului cost al biletului, la preţul de achiziţiepentru partea sau părţile de călătorie neefectuate şi pentru partea sau părţile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie iniţial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare iniţial, cât mai repede posibil sau

– redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cât mai repede posibil sau

 

– redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenţei unor locuri disponibile.

Pasagerii au dreptul la compensaţie chiar dacă beneficiază de rambursare sau redirecţionare.

Operatorul de transport aerian poate reduce cu 50% compensaţia atunci când pasagerilor li se oferă redirecţionarea spre destinaţia finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depăşeşte ora de sosire a zborului rezervat initial

– cu două ore, pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin sau

– cu trei ore, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 km şi pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 şi 3 500 km sau

– cu patru ore, pentru toate celelalte zboruri.

Centrul European al Consumatorilor România prezintă un caz de succes: “Anişoara a cumpărat un bilet de avion, dus-întors, de la o companie aeriană austriacă. În ziua zborului de întoarcere, ajunsă în aeroport, Anişoara a constatat că zborul ce urma să plece la ora 17:35 şi al cărei pasageră era, a fost anulat. Cunoscându-şi drepturile în ceea ce priveşte transportul aerian, Anişoara a încercat să-şi găsească un alt zbor de retur, însa nu a avut succes. Într-un final, comerciantul i-a pus la dispoziţie Anişoarei un zbor de retur pentru ora 20:15. Astfel, Anişoara a ajuns la destinaţie (Bucureşti), la ora 01:00. Nemulţumită de această situaţie şi, mai mult decât atât, considerând că operatorul de transport aerian nu i-a oferit suficientă asistenţă având în vedere faptul că era însărcinată la momentul acela, Anişoara s-a adresat Centrului European al Consumatorilor din România. În final, ECC Romania, cu sprijinul ECC Austria, a obţinut compensaţia care, conform Regulamentelor Europene, este datorată consumatorilor în situaţia în care zborul achiziţionat este anulat (250 de euro)”.

România.

 

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, Dacia Duster III varianta pe motorină. Este versiunea care nu se vinde pentru români
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie să transmită asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum reușesc japonezii să doarmă relaxați fără aer condiționat sau ventilator, chiar și în timpul caniculei. Metodele simple
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Invazia care a întunecat cerul. Roiuri de lăcuste au pus stăpânire pe munți și orașe
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Băiat de 8 ani, găsit trăind printre câini. Nu știe să vorbească, comunică doar prin lătrat și...
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Aproape o sută de mii de români și-au primit deja banii de pensii! Peste 900.000 de oameni cotizează în continuare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Financial Times: Unirea dintre „urs” și „dragon” sperie Occidentul. Cum îl poate folosi Xi pe Putin