Încă o reclamaţie privind dispariţia de bani din cutiile de valori. Numărul plângerilor a ajuns la 11

Încă o reclamaţie a fost depusă, miercuri după-amiază, la Poliţie, în cazul dispariţiei de bani şi bunuri din cutiile de valori de la sucursala BCR din centrul municipiului Piteşti. Alte persoane care au casete de valori urmează să îşi verifice bunurile depuse la unitatea bancară.
Filip Stan
30 oct. 2013, 20:06
Încă o reclamaţie privind dispariţia de bani din cutiile de valori. Numărul plângerilor a ajuns la 11

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, poliţiştii se aşteaptă să primească şi alte reclamaţii în următoarele ore, iar după ce toate persoanele îşi vor verifica, în interiorul băncii, cutiile de valori, se va şti numărul final al sesizărilor în acest caz, potrivit Mediafax.

„Noi sperăm să rămână aşa, dar vom vedea ce s-a întâmplat. Până acum avem 11 reclamaţii. Toţi cei care au venit către Poliţie au reclamat că le-au dispărut sume mari de bani, cea mai mică este de peste 100.000 de euro, iar cea mai mare de 400.000 de euro. Sunt zeci de poliţişti angrenaţi în anchetă, se lucrează continuu şi sperăm să avem foarte curând rezultatele anchetei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Citeşte şi: JAFURILE din cutiile de valori ar putea fi ÎNSCENĂRI. Află ce cred bancherii

Potrivit unor surse judiciare, suma totală dispărută din cele 11 cutii de valori, cu preponderenţă sume mari de bani şi bijuterii, este de aproximativ două milioane de euro.

Numărul reclamaţiilor privind dispariţia de bani din cutiile de valori de la sucursala BCR din centrul Piteştiului a ajuns la 11, după ce miercuri alte trei persoane au depus plângeri.

Conform anchetatorilor, la sucursala BCR din centrul Piteştiului sunt 300 de cutii de valori, dintre care 105 sunt închiriate, iar 37 dintre acestea nu fuseseră verificate, până miercuri, de către clienţi.

Prima reclamaţie privind dispariţia de bijuteri şi bani dintr-o cutie de valori de la a sucursala BCR din centrul Piteştiului a fost depusă vineri, când o familie a reclamat că din cutia de valori i-au fost furaţi 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, precum şi bijuterii din aur şi un ceas vechi de o sută de ani.

Luni, la Poliţia Argeş au fost depuse alte trei reclamaţii privind dispariţia de bani din cutii de valori de la aceeaşi bancă. Păgubiţii au reclamat dispariţia a 131.000 de euro, 400.000 de euro, respectiv 130.000 de euro.

Marţi dimineaţă, un bărbat a reclamat Poliţiei dispariţia a 200.000 de euro dintr-o cutie de valori a băncii, în cursul zilei de marţi fiind depuse alte trei reclamaţii privind dispariţia unor sume mari de bani.

Surse din rândul anchetatorilor spuneau că există doi suspecţi principali în acest caz, între care un bărbat cu cetăţenie româno-spaniolă.

Sursele citate spun că cei doi bărbaţi sunt clienţi ai băncii de mai mult timp, iar în ultimele patru luni ar fi intrat frecvent în bancă, de unde ar fi ridicat bani din cutii de valori, după ce au avut şi ei bunuri în mai multe cutii de valori ale unităţii şi şi-ar fi făcut apoi dubluri ale cheilor de la acestea. Anchetatorii au ajuns la cei doi în condiţiile în care aceştia apar în imaginile de pe camerele de supraveghere ale băncii, surprinse vineri, înainte de a fi depusă prima plângere.

Directorul de comunicare al BCR Ionuţ Stanimir a declarat, marţi, că nu există indicii privind vinovăţia vreunui angajat al băncii în cazurile privind dispariţia unor bani şi valori, reclamate la Poliţie, iar banca va evalua „obligaţia morală” de a despăgubi clienţii, chiar dacă nu există o obligaţie contractuală.

El le-a descris jurnaliştilor sistemul de securitate al băncii din zona de Tezaur şi procedura deschiderii unei casete de valori, cu „trei bariere de securitate”, precizând că în niciun moment „un angajat al băncii nu vede, nu observă, nu are idee ceea ce se află în interiorul acesteia”.

Întrebat dacă există posibilitatea ca un client care are o casetă închiriată să poată deschide o altă casetă pe care a avut-o cândva şi după care şi-a făcut mulajul cheii, Stanimir a precizat că „nu există această posibilitate” şi i-a îndemnat pe jurnalişti să întrebe organele de anchetă despre acest mod de operare.

Chestionat dacă se schimbă încuietorile în momentul în care o casetă de valori este închiriată de alt proprietar, directorul de comunicare al BCR a precizat că o să verifice „acest aspect”, iar întrebat din nou dacă se poate face un mulaj după cheie Stanimir le-a spus jurnaliştilor că nu poate comenta şi i-a îndemnat din nou să întrebe Poliţia despre o asemenea situaţie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România