Încă o ţară europeană anunţă cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie

Mai multe persoane care au călătorit recent în Marea Britanie şi au revenit în Spania au fost infectate cu noua tulpină a virusului SARS-COV 2 descoperită pe teritoriul britanic.
Filip Stan
26 dec. 2020, 15:37
Încă o ţară europeană anunţă cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie

Patru cazuri de contaminare cu noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 au fost diagnosticate la Madrid, pentru prima oară în Spania, a anunţat sâmbătă Guvernul regional, citat de news.ro.

Este vorba despre persoane care au călători recent în Marea Britanie şi au revenit în Spania, a anunţat, într-o conferinţăde presă, numărul doi în serviciie de sănătate ale regiunii, Antonio Zapatero.

Şi Franţa a anunţat în urmă cu câteva ore primul caz de contaminare cu noua tulpină de virus apărută în Marea Britanie.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Franţa, este vorba despre un francez rezident în Marea Brietanie. El este asimptomatic şi a fost izolat la domiciliu, potrivit autorităţilor franceze.

Persoana infectată cu noua tulpină de virus apărută în Marea Britanie a ajuns în Franţa „din Londra pe 19 decembrie”, „a fost luat sub observaţie de CHU (spital universitar) pe 21 şi testat pozitiv”, a explicat ministerul, pentru care este vorba despre „prima contaminare” a „variantei VOC 2020/21 a virusului SARS-CoV-2”, posibil mai contagios care este semnalată în Franţa.

Centrul naţional de referinţă pentru viruşii infecţiilor respiratorii (CNR) a confirmat vineri infectarea cu această tulpină.

„Autorităţile sanitare au procedat la un contact-tracing (depistarea contactelor) al personalului din sănătate care a luat sub observare pacientul şi la căutarea persoanelor sale de contact cu risc, pentru a-i izola strict”, se arată în comunicat.

În afară de acest caz, „până în prezent mai multe prelevări pozitive care să arate noua tulpină VOC 2020/ 21 sunt în curs de secvenţiere de laboratoarele CNR”, a adăugat ministerul.

Un caz similar a fost semnalat în Germania, la o femeie sosită cu avionul de la Londra, şi în Liban, tot la un pasager londonez.

 

Medicul Octavian Jurma: ”Noua tulpină cu siguranță este și în România, doar că noi nu o putem detecta”

Epidemiologul și cercetătorul Octavian Jurma susține că noua tulpină de coronavirus depistată în Marea Britanie, care a dus la impunerea de noi restricții de călătorie din și spre UK în mai multe țări din UE, a ajuns deja în România.

”Dacă noua tulpină este detectată în Australia, care este atât de departe, este absolut sigur că s-a înmulțit și în Europa și cu siguranță este și în România, doar că noi nu o putem detecta”, a declarat Octavian Jurma.

”Până nu va deveni destul de prevalentă în populație și nu vom adapta kiturile de testare nu avem cum să-l detectăm. Iar prin politica actuală, cu scăderea numărului de teste și minimizarea infecției, este foarte puțin probabil să detectăm.

Am pierdut controlul epidemiologic și controlul epidemiologic se pierde când rata de pozitivare depășește 10%, iar testând din ce în ce mai puțin îl pierdem”, a adăugat Octavian Jurma, citat de Antena 3.

Epidemiologul a apreciat că România poate imuniza cel mult două milioane de oameni lunar, în condițiile în care rata de infectare cu noua tulpină a virusului depistată în Marea Britanie este mai mare.

”Capacitatea noastră maximă de vaccinare este de două milioane de oameni pe lună, la o creștere cu 50% a ratei de infectare virusul poate să producă mai mult de două milioane de infecții, chiar dacă noi vom detecta doar 200.000”, a spus Octavian Jurma.

”Noua tulpină pare să fie cu 70% mai infecțioasă, dar și o creștere de 50% a vitezei de infectare e suficientă pentru a produce creșteri accelerate, cum se observa deja în Anglia. Dacă mărim cu 50% rata de infectare, curba va arăta mult mai dramatic. Discutăm de un efect care se cumulează”, a conchis Octavian Jurma.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România