Incendiu de proporții la o pensiune din Târgoviște. Pompierii intervin cu patru autospeciale

Acoperişul unei pensiuni din municipiul Târgovişte a fost cuprins de un incendiu, duminică după amiază, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor care s-au extins pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.
Mircea Filipescu
18 feb. 2024, 17:40
Incendiu de proporții la o pensiune din Târgoviște. Pompierii intervin cu patru autospeciale

Focul a izbucnit la acoperişul unui imobil cu destinaţia pensiune, situat pe bulevardul Eroilor din Târgovişte. La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi şi un echipaj SMURD. Ulterior, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Garda de Intervenţie Voineşti.

Echipajele de salvare au constatat că focul s-a extins pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului.

Incendiu in Targoviste

„În respectiva locaţie, la momentul producerii incendiului, nu erau persoane cazate”, informează oficialii ISU Dâmboviţa.

La ora transmiterii acestei ştiri incendiul este localizat şi se lucrează la lichidare.

Citește și: Prețul verdețurilor în piețele din Capitală a „înflorit”! Câți lei trebuie să dai în plus față de anul trecut

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Asta le bate pe toate! Președintele Federației s-a îmbătat de față cu Infantino și a fost filmat în cameră de secretarul general! Cu cine va sta Burleanu la Polonia – România
Capital.ro
Noi taxe pentru accesul în Capitală. Tarifele ajung la peste 31.000 de lei pe lună. Cine va plăti
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Călin Georgescu primește o nouă lovitură. Din arest, ajunge în închisoare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte