Incendiu devastator, la Băile Olăneşti. Flăcările au mistuit clădirea Băilor minerale VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică seară, la Pavilionul Apelor Minerale din staţiunea vâlceană Băile Olăneşti. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea focului.
Romania TV
26 aug. 2012, 18:11
Incendiu devastator, la Băile Olăneşti. Flăcările au mistuit clădirea Băilor minerale VIDEO

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger, incendiul a fost anunţat la 112 în jurul orei 19.00, scrie Mediafax.

Incendiul a cuprins acoperişul Pavilionului Apelor Minerale, clădire inclusă în patrimoniul naţional şi aflată în centrul staţiunii, iar la un moment dat flăcările au atins aproximativ zece metri înălţime.

„Incendiul a cuprins acoperişul, dar s-a extins şi în interiorul clădirii, care are doar parter”, a precizat Fulger.

Incendiul a fost stins după aproximativ cinci ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger, incendiul a afectat 70 la sută din suprafaţa acoperişului, care este construit din lemn, fapt care a favorizat extinderea rapidă a focului.

„Focul a fost favorizat de structura din lemn a acoperişului, realizat din lemn cu învelitoare din ţiglă, tavan din lemn, care au întreţinut arderea şi a favorizat extinderea focului. S-a intervenit cu şase autospeciale şi trei motopompe ale ISU şi cu câte o autospecială de la combinatul Oltchim şi de la Serviciul Voluntar de Urgenţă Băile Olăneşti. Focul a afectat peste 400 de metri pătraţi de acoperiş. Incendiul s-a manifestat practic la o parte dezafectată a clădirii şi nu era nimeni acolo în momentul izbucnirii focului. Flăcările nu s-au extins la cealaltă parte a clădirii, folosită pentru tratament balnear”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

În interiorul clădirii care a ars parţial sunt bazine din ciment unde până în urmă cu 20 de ani se făceau tratamente cu ape sulfuroase.

Pavilionul apelor minerale este proprietate a SC Olăneşti SA, firmă care se ocupă cu turismul şi tratamentul balnear şi aparţine oamenilor de afaceri Ion şi Maria Tudor.

Apele minerale de la Olăneşti sunt recunoscute în tratamentul bolilor gastro-duodenale, hepatice, renale şi al alergiilor. În anul 2001, 22 de izvoare au fost concesionate pe o perioadă de 20 de ani de SC Olăneştio-Riviera SA, aparţinând soţilor Ion şi Maria Tudor. Cei doi mai deţin baza de tratament şi Hotelul Olăneşti şi suprafeţe importante de teren în zona izvoarelor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
De necrezut! Faza de coșmar care a scos-o pe Universitatea Craiova din Conference League! Arbitrul a dictat penalty în ultimul minut. Video
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Obligație pentru mii de șoferi pe timpul iernii. Legislația impune folosirea lanțurilor antiderapante
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Schimbări în 2026 pentru românii care stau la bloc. Guvernul a luat decizia care îi va încurca pe proprietari
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!