Incendiu în Delta Dunării: Zeci de hectare de vegetaţie au ars în apropierea Cetăţii Histria

Zeci de hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, în apropiere de Cetatea Histria, judeţul Constanţa. Incendiul s-a manifestat violent pe o suprafaţă de mai mulţi kilometri. Flăcările au fost stinse de pompeiri după o luptă de 6 ore, timp în care o autospecială a rămas împotmolită în noroi.
Romania TV
06 nov. 2012, 06:59
Incendiu în Delta Dunării: Zeci de hectare de vegetaţie au ars în apropierea Cetăţii Histria

Ecologiştii care se aflau în zonă au fost cei care au văzut incendiul.

„Am raportat, sunt agent ecologist. Am raportat la Rezervaţie prin radiogramă, şi am dat situaţia din teren, ce se întâmplă şia cum stăm să localizăm focul să vedem ce s-a întâmplat, ce a ars, ce pagube sunt”, a declarat ecologistul.

Intervenţia pompierilor a fost una anevoioasă. Din cauza terenului ud, o autospecială a rămas împotmolită în noroi.

„Sunt probleme de intervenţie pentru că noi avem autospeciale de-astea mari care sunt mai greoaie, însă se utiliezază în special autospeciala de la Corbu, care e mai uşoară şi încărcăm cu apă din autospecialele noastre”, a spus Viorel Jianu, şeful ISU Dobrogea.

Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cine este singurul tricolor care nu a cântat imnul național înainte de România – Bosnia
Capital.ro
Șansele Guvernului Mureșan. Traian Băsescu: Are șanse de doar 1% să treacă de votul Parlamentului
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte