Incendiu în incinta rafinăriei Petrobrazi. Trei persoane sunt rănite. Una dintre ele are arsuri pe 70% din corp. A fost deschis dosar penal

Un incendiu s-a produs, luni după-amiază, în incinta rafinăriei Petrobrazi, situată la câţiva kilometri de Ploieşti. Trei persoane sunt rănite, una dintre ele fiind în stare gravă. Pentru un bărbat rănit a intervenit un elicopter SMURD.
Alina Costache
01 mai 2023, 17:26
Incendiu în incinta rafinăriei Petrobrazi. Trei persoane sunt rănite. Una dintre ele are arsuri pe 70% din corp. A fost deschis dosar penal

Echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Prahova şi de la SMURD au fost solicitate să intervină, luni după-amiază, pe platforma rafinăriei Petrobrazi, operată de OMV Petrom în judeţul Prahova, unde trei persoane au fost rănite în urma unui incendiu. Pompierii nu au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge incendiul, situaţia fiind gestionată de serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al operatorului economic. La Petrobrazi au fost trimise mai multe autosanitare de la Serviciul de Ambulanţă Prahova şi SMURD.

Conform datelor furnizate de oficiali din cadrul Serviciului de Ambulanţă Prahova, un bărbat în vârstă de 59 de ani are arsuri de gradele trei şi patru pe 72% din suprafaţa corpului şi arsuri de căi aeriene superioare. El a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi dus la Spitalul Floreasca.

Citește și: Accident cumplit pe DN6, în județul Caraș Severin. Cel puțin un mort și trei răniți. Un autocar cu mai mulți români care mergeau la muncă în Spania a fost distrus

Alt bărbat, de 55 de ani, are arsuri de gradele doi şi trei pe 15% din corp, fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

O a treia victimă, un bărbat de 60 de ani, a suferit un traumatism la piciorul stâng şi a refuzat examinarea şi transportul la spital.

Nu se cunosc date despre cauza producerii incendiului şi nici despre amploarea acestuia.

Citește și: A murit strivit între două autobuze. Şoferul nu a tras frâna de mână şi nici nu a scos autobuzul din viteză

Poliţia Prahova a deschis un dosar penal în urma incendiului soldat cu victime de la rafinăria Petrobrazi, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni. Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, anchetatorii fac cercetări pentru distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

 

În urmă cu o săptămână OMV Petrom, anunţa că iniţiază revizie generală la rafinăria Petrobrazi din judeţul Prahova.

”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă începerea lucrărilor de revizie generală a rafinăriei Petrobrazi. Revizia se va derula pe parcursul a şase săptămâni, perioadă în care activitatea rafinăriei va fi oprită. Compania a alocat pentru această revizie aproximativ 400 de milioane de lei”, transmitea compania în 24 aprilie.

Conform sursei citate, în cadrul reviziei sunt implicate 25 de firme contractoare principale, peste 80% dintre acestea fiind firme româneşti.

”Revizia se va desfăşura cu ajutorul a aproximativ 6.000 de oameni şi va include expertize tehnice la peste 600 de echipamente, verificări a peste 1.400 de supape de siguranţă, probe de presiune la aproximativ 6.000 de conducte, precum şi verificări ale echipamentelor electrice şi de automatizare. În paralel cu revizia, se vor desfăşura lucrări de modernizare la mai multe instalaţii din cadrul rafinăriei, precum proiectul de înlocuire a camerelor de cocsare. Ultima revizie generală a avut loc în 2018, iar următoarea revizie generală este luată în calcul pentru 2028”, precizau oficialii OMV Petrom.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Par locuri sigure, dar nu sunt. 10 ascunzători din casă în care nu ar trebui să ții banii
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT