Incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Pompierii au intervenit de urgență

A fost alertă de incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit de urgență, joi dimineață.
Alina Costache
14 aug. 2025, 08:23
Incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Pompierii au intervenit de urgență

UPDATE: Incendiul izbucnit la un panou electric într-o cameră tehnică dintr-o clădire administrativă a fost stins de pompieri.

Incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat joi, la Centrala Nucleară de la Cernavodă, după declanşarea unei alarme de incendiu la Unitatea 2.

Incendiu la Centrala de la Cernavodă

Potrivit primelor informații, alarma de incendiu s-a declanşat într-o cameră tehnică dintr-o clădire administrativă. La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale pentru intervenţie şi evaluarea situaţiei.

Pompierii au intervenit cu autoscara Detașamentului Special Cernavodă și au înlăturat pericolul. Potrivit primelor informații, a ars un panou electric.

Citește și Un cântăreț care lucra și la Centrala Nucleară Cernavodă a ajuns în stare critică la spital. Ce s-a întâmplat

Centrala Nucleară Cernavodă, denumită tehnic nuclearoelectrică sau atomoelectrică, este unica de acest fel din România. În prezent funcționează unitățile 1 și 2 ale centralei, care produc împreună circa 20 la sută din consumul de energie electrică al României.

Reactoarele nucleare de la Cernavodă utilizează tehnologie canadiană.

Citește și România va produce un tratament anti-cancer la reactorul 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă