Incendiu la Institutul „Matei Balş”. Zeci de pacienţi, transferaţi la spitalele Floreasca, Universitar, „Sf. Ioan” şi „Sf. Pantelimon”

Incendiu la Institutul "Matei Balş". Peste 40 de persoane au fost evacuate şi transferate la spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, "Sfântul Ioan" şi "Sfântul Pantelimon.
Razvan Mihalascu
29 ian. 2021, 08:33
Incendiu la Institutul
foto: Inquam Photos

Pacienţi evacuaţi după incendiul de la Institutul „Matei Balş”. Un număr de 38 de echipaje de prim ajutor au fost mobilizate vineri dimineaţă pentru incendiul de la Institutul „Matei Balş” din Capitală.

La faţa locului au acționat şase echipaje de terapie intensivă mobilă şi cinci autospeciale de transport personal şi victime multiple, a explicat coordonatorul echipei medicale, dr. Bogdan Opriţa, conform Agerpres.

Incendiu la Institutul „Matei Balş”. Zeci de medici, mobilizaţi în sprijinul victimelor

În urma declanşării planului roşu de intervenţie, la spitalul Floreasca au fost mobilizaţi aproape 100 de medici şi asistenţi suplimentar pentru a putea interveni.

Citeşte şi: Comandantul intervenţiei de la ‘Matei Balş’, primele precizări: ‘Era o ardere generalizată. Patru saloane afectate. Am reuşit să lichidăm incendiul’

În primă fază, de la Institutul Matei Balş au fost evacuate aproape 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”. Restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.

Două dintre cele 44 de persoane se aflau în stare gravă şi au necesitat măsuri de protezare respiratorie, a mai explicat Bogdan Opriţa.

Ministrul Sănătății susține că nu există persoane cu arsuri grave, prin urmare nu vor fi persoane internate în străinătate. Cu toate acestea, conform ministrului, sunt persoane care au inhalat fum.

„Din discuțiile pe care le-am avut înțeleg că existau avize pentru lucrările făcute. Verificăm acum cum au fost făcute lucrările. Vreau să transmit condoleanțe familiilor, sunt patru decese, Nu se pune problema să fie transferați în străinătate” , susține ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Citeşte şi: Incendiu la Institutul Matei Balş – Patru persoane au decedat. Peste 100 de persoane, evacuate de urgenţă

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, unde sunt trataţi şi pacienţii cu COVID. Patru pacienţi au murit. Patru saloane au fost afectate. Mai mulţi pacienţi sunt transferaţi la Spitalele Sf. Ioan şi Pantelimon şi la alte pavilioane ale unităţii medicale. Conform secretarului de stat în MAI Raed Arafat, incendiul a fost lichidat. Pentru moment, nu se cunoaşte cauza incendiului, iar la faţa locului se află specialişti ISU, dar şi poliţişti de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT