Incendiu la un depozit de materiale reciclabile

Un incendiu a izbucnit luni într-un depozit de materiale reciclabile amplasat lângă fabrica de ciment din localitatea Chişcădaga, în apropiere de municipiul Deva, la faţa locului intervenind pompierii militari cu trei autospeciale de stingere şi formaţia de pompieri de pe platforma industrială menţionată.
Romania TV
13 mai 2019, 10:18
Incendiu la un depozit de materiale reciclabile

Incendiul s-a manifestat în zona benzii transportoare a deşeurilor şi a fost izolat de pompierii militari, urmând ca echipajele sosite la faţa locului să lucreze pentru lichidarea focarelor.

Nu au fost înregistrate persoane rănite sau intoxicate cu fum, informează Agerpres

„La momentul sosirii pompierii au găsit un incendiu ce se manifesta la baloţi de deşeuri textile şi plastice, depozitaţi pe aproximativ 300 de metri pătraţi. În aproximativ 15 minute pompierii au stopat ofensiva flăcărilor şi lucrează pentru lichidarea focarelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.

Pe lângă cele trei autospeciale de stingere, fiecare cu o capacitate de 9.000 de litri de apă, la faţa locului a fost deplasată şi o maşină CBRN – o autospecială care poate analiza gradul de poluare a aerului, autovehiculul fiind specializat în detectare chimică, bacteriologică, radiologică şi nucleară.

Depozitul deţine autorizaţie de securitate la incendiu.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Doi români și-au pierdut viața în Tenerife! Au murit după ce au fost luați de un val uriaș care a lovit cu forță o piscină
Fanatik.ro
Biroul Electoral Municipal a dispus eliminarea unei postări pro-Ciucu de pe contul lui Ilie Bolojan, chiar în ziua alegerilor. Mesajul a rămas ore întregi pe Facebook
Capital.ro
Se dă verdict pentru Călin Georgescu privind propagandă legionară. Când vor lua judecătorii decizia privind traseul dosarului
Playtech.ro
Ce artificii sunt interzise de Revelion: ce înseamnă T1 şi P1, nu mai au voie nici adulţii să le folosească
Adevarul
Cum s-a transformat visul britanic al lui Ellen DeGeneres într-un coșmar: vedeta renunță la ferma pentru care a părăsit Hollywood
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Se închid școlile! Anunțul vine în urma răspândirii unei epidemii de gripă în Marea Britanie
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga, atac necruțător la adresa lui Ciolacu: ”A câștigat fiica unui PSD-ist prins că fura și la noi, deci nu mă surprinde scorul de la Buzău”
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Sumele vin mai devreme în decembrie: Cetățenii primesc banii înainte de Sărbătorile de iarnă, confirmă ANPIS
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice