Incendiu puternic la Iaşi într-un depozit de electrocasnice

Pompierii au intervenit, vineri dimineața, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de electrocasnice în municipiul reședință. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, maiorul Silvia Bolohan, a declarat că focul a fost stins după câteva ore.
Filip Stan
27 oct. 2017, 05:31
Incendiu puternic la Iaşi într-un depozit de electrocasnice

Depozitul unde a izbucnit incendiul are circa 400 de metri pătrați, construcția fiind pe structură metalică.

Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de stingere și alte două autospeciale utilizate pentru alimentarea cu apă.

La fața locului s-a aflat și un echipaj de prim ajutor SMURD, însă din fericire nu au fost înregistrate victime.

„În urma unui apel telefonic primit la serviciul de urgență 112 în cursul acestei dimineți, au intervenit pompierii Detașamentelor 1 și 2 cu patru autospeciale de stingere și alte două autospeciale utilizate pentru alimentarea cu apă și un echipaj SMURD. Nu au fost înregistrate victime”, a declarat Silvia Bolohan, potrivit Agerpres.

Incendiul a fost localizat la scurt timp după ce s-a dat alarma, fără a exista posibilități de extindere.

Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei incendiului.

Vezi si: Incendiile la rampa de deşeuri de la Pata Rât, declanşate intenţionat

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte