Încep înscrierile pentru Forțele de Operațiuni Speciale, unitate de elită a Armatei Române. Până când se depun înscrierile și ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Forțele pentru Operațiuni Speciale din România au anunțat deschiderea înscrierilor pentru viitorii subofițeri comando, într-un program de formare unic în țară. Candidații, fie civili, fie militari, pot depune dosarele până la 24 octombrie 2025 pentru a participa la un curs intensiv de 33 de săptămâni, organizat la Școala „Burebista” din Vlădeni, județul Brașov.
Mircea Filipescu
28 sept. 2025, 17:44
Încep înscrierile pentru Forțele de Operațiuni Speciale, unitate de elită a Armatei Române. Până când se depun înscrierile și ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Programul, care se va desfășura între 19 ianuarie și 4 septembrie 2026, are ca scop pregătirea a 40 de subofițeri în activitate, specialitatea comando, care să devină parte a elitei militare românești. Aceștia vor fi instruiți să conducă și să execute misiuni complexe, dobândind competențe avansate atât de luptător, cât și de lider la nivel de grupă.

Procesul de selecție este unul extrem de riguros și cuprinde mai multe etape. Prima fază constă în evaluarea aptitudinilor la una dintre unitățile militare din subordinea Comandamentului FOS, în funcție de domiciliul fiecărui candidat. Sunt vizate capacitatea de adaptare la mediul militar, rezistența psihică și aptitudinile de leadership.

Probele fizice includ un traseu utilitar-aplicativ de 90 de metri ce trebuie parcurs în maximum 1 minut și 50 de secunde, alergarea a 2.000 de metri în cel mult 10 minute, precum și exerciții pentru testarea forței, vitezei și coordonării. Ulterior, nivelul de antrenament fizic este verificat prin tracțiuni, flotări, abdomene și alergare de 3.000 de metri.

Citește și: Bătaie ca pe maidan în Centrul Vechi al Capitalei. Clienții și paznicii localului şi-au împărţit pumni şi picioare: „Afară de pe terasă, dă-i drumul de aici!” VIDEO

Selecția presupune și evaluări psihologice complexe, cu chestionare, teste situaționale și interviuri individuale. De asemenea, candidații trebuie să treacă de o evaluare medicală în două etape: un examen inițial la spitalul militar local și o verificare specializată la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială din București.

Admiterea finală include verificarea cunoștințelor legislative, dar și a nivelului de pregătire fizică. Absolvenții programului vor fi pregătiți să ocupe funcțiile de bază în structurile FOS și să facă față celor mai dificile misiuni.

Cursul de la Școala „Burebista” este recunoscut pentru intensitatea sa și pentru standardele înalte de pregătire, combinând disciplina militară, performanța fizică și leadershipul. Viitorii subofițeri comando care vor reuși să finalizeze acest parcurs solicitant vor intra în rândul celor mai bine antrenați militari ai României.

Citește și: Unde sunt depozitați banii și cele 30 de kilograme de aur găsite de procurori acasă la Horațiu Potra. Bunurile mercenarului se află sub tutela statului român

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 13 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România