Atac sângeros într-o sală de fitness din Capitală! Tânăr de 20 de ani, înjunghiat MORTAL

Incident șocant în Sectorul 3 al Capitalei. Un tânăr a fost înjunghiat pe stradă și a ajuns de urgență pe mâna medicilor.
Filip Stan
19 ian. 2021, 17:11
Atac sângeros într-o sală de fitness din Capitală! Tânăr de 20 de ani, înjunghiat MORTAL
 Update. Din nefericire, tânărul înjunghiat a murit.

„Astăzi, în jurul orei 16.00, prin apel 112, o persoană a sesizat un conflict între doi bărbați, în urma căruia unul a fost lovit cu un obiect ascuțit.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 11, care pe baza primelor informații au depistat in zonă, un tânăr, pe care l-au condus la sediul subunității.

De asemenea, la adresă s-au deplasat echipaje de prim ajutor, care acordă îngrijiri bărbatului rănit. În pofida eforturilor medicale, tânărul a decedat.

Trupul neînsuflețit urmează a fi ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, au anun’at oamenii legii.

Știre inițială

Un tânăr a fost înjunghiat cu un cuțit în Sectorul 3 al Capitalei. Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie într-o sală de fitness, iar apoi scandalul ar fi continuat și în afara sălii, a anunțat Antena 3.

Tânărul înjunghiat ar fi fost rănit destul de grav. Victima primește îngrijiri medicale, însă starea sa nu e prea bună.

Agresorul a fugit de la fața locului, însă polițiștii au reușit să-l prindă și să-l ducă la secție. Se fac cercetări în continuare în acest caz.

Momentan nu se știe care era relația dintre cei doi bărbați, dacă se cunoșteau sau nu.

Au fost duși la audieri mai mulți martori. Principalul suspect e la Secția 11.Polițiștii au găsit asupra lui și un cuțit. Se caută și imagini surprinse de pe camerele de supraveghere, care să-i ajute pe anchetatori.

Citește și Pădurar lovit cu un topor în cap de un bărbat care tăia lemne ilegal. Ce se întâmplă cu vinovatul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT