INEDIT. Un deputat PSD a venit la vot în scaunul cu rotile VIDEO

Deputatul PSD Ioan Chisăliţă a venit în scaun cu rotile la Parlament, pentru a vota moţiunea de cenzură a opoziţiei. El a recunoscut că are emoţii mari, dar speră ca efortul său să îi facă pe cei de la PDL să vină şi să-şi exprime votul. Ioan Chisăliţă a suferit acum un an şi jumătate un grav accident auto care era să-l coste viaţa.
Romania TV
27 apr. 2012, 09:00
INEDIT. Un deputat PSD a venit la vot în scaunul cu rotile VIDEO

Un moment inedit s-a consumat în timpul discursului premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

Aproape toţi parlamentarii PSD au urcat, în zona tribunii, pentru a-l saluta pe deputatul PSD Ioan Chisăliţă, venit în Parlament în scaun cu rotile. Deputatul a suferit, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, un accident şi nu a mai fost prezent în ultima perioadă la lucrările Parlamentului.

Este dificil pentru că starea mea de sănătate este destul de precară şi chiar dacă, după un drum de 500 km, mi-am dorit totuşi să vin astăzi la moţiune. Am vorbit şi cu domnul preşedinte Victor Ponta pentru a fi prezent astăzi aici. (…) Pentru cei indecişi, îi rog şi îi sfătuiesc să voteze moţiunea şi să nu stea legaţi de scaune„, a spus deputatul PSD.

El a adăugat că va urma procesul de recuperare şi a arătat că va rămâne în politică.

„Pot şi îmi doresc să rămân în politică, chiar dacă sunt în scaun cu rotile, vreau sa dau un exemplu celor ca mine”, a spus Chisăliţă.

În plenul Parlamentului, liderul PSD, Victor Ponta, i-a mulţumit de la microfonul tribunii deputatului pentru că a venit la votul moţiunii, acesta fiind aplaudat îndelung şi în picioare de parlamentarii opoziţiei.

Pentru că orice vot contează, liberalul Raymond Luca a făcut şi el un sacrificiu: a lăsat nunta fiicei sale pentru pentru a fi prezent la votul moţiunii.