Infirmierii din Uruguay îşi omorau pacienţii din milă sau pentru că îi „deranjau”

Unul din cei doi infirmieri din Uruguay, acuzat de uciderea a 11 pacienţi în diferite spitale, a acţionat pentru ca "ei să nu mai sufere", conform avocatului său, în timp ce al doilea a declarat că a ucis cinci pacienţi deoarece îl "deranjau", relatează AFP.
Romania TV
22 mart. 2012, 09:38
Infirmierii din Uruguay îşi omorau pacienţii din milă sau pentru că îi

„E un pervers”, a declarat avocatul Ines Mazziotti, marţi, pentru postul de radio uruguayan El Espectador, referindu-se la infirmierul în vârstă de 40 de ani care a recunoscut uciderea a cinci pacienţi în spitalul public Maciel din Montevideo.

„În declaraţiile sale, Marcel Pereira spune: « Aceşti bătrâni de rahat, le fac toaleta, şi două ore mai târziu, ei se scapă pe ei, să moară odată pentru totdeauna, mă enervează … »”, a declarat Mazziotti.

Ariel Acevedo, infirmierul în vârstă de 46 de ani pe care ea îl apără a vrut ca „ei să nu mai sufere”, a declarat Mazziotti, repetând afirmaţiile clientului său: „Ines, fac acest lucru de 20 de ani, am văzut cum au murit mii de oameni. Ce mi s-a întâmplat? Nu ştiu, cred că m-am crezut Dumnezeu „.

„Imi dau seama că am făcut o greşeală, că am acţionat ca şi cum eram Dumnezeu (…), regret”, a declarat bărbatul care a recunoscut uciderea a 11 persoane într-un serviciu de neurochirurgie al clinicii private Espanola din capitala, in timpul unui nou interogatoriu.

Dacă ea a repetat faptul „evident” că cei doi infirmieri se „cunoşteau”, avocata a menţionat că au folosit mecanisme diferite: „cei care au murit în spitalul Maciel au fost ucişi cu medicamente”, în timp ce clientul său a ucis „prin injectarea de aer” în sistemul intravenos.

Conform clientului său, „numeroşi apropiaţi ai pacienţilor internaţi au cerut medicului o sedare astfel încât să nu îi mai vadă suferind. Medicul îşi dădea consimţământul, şi el şi membrii familiei semnau”, a adăugat avocatul. „Nu este acelaşi lucru? Eutanasierea nu este legală. De ce semnătura medicului valorează mai mult decât cea a unui infirmier care acţionează de unul singur ?”, a declarat avocata.

Ancheta a început în ianuarie, după o denunţare anonimă, dar moartea suspectă a unei paciente în vârstă de 74 de ani, în urmă cu o săptămână care a dus la reţinerea celor doi bărbaţi şi a unei infirmiere acuzate de complicitate.

Cei doi infirmieri au fost inculpaţi de „omor deosebit de grav”. Victimele nu erau în fază terminală.

Nici autorităţile sanitare, nici poliţia nu au dorit să ofere precizări privind posibilul număr al victimelor şi nici despre perioadele de timp în care cei doi bărbaţi au lucrat în cele două spitale din Montevideo.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj