Inflaţia „duduie” în România. Gazele naturale, cartofii şi uleiul, scumpiri-record în ultimul an

Gazele naturale, cartofii şi uleiul au înregistrat scumpiri-record în ultimul an, iar inflaţia a crescut cu 1,2% în luna mai faţă de luna aprilie, potrivit celui mai recent raport al Institutului Naţional de Statistică publicat vineri.
Oana Anghel
10 iun. 2022, 10:40
Inflaţia

A crescut inflaţia! Datele transmise, vineri, de INS arată că rata anuală a inflaţiei din România a crescut de la 13,8% în luna aprilie la 14,5% în mai.

Produsele care au suferit cea mai mare scumpire în ultimul an sunt: gazele naturale – o majorare-record a preţului, de 86%, urmate de produse alimentare de bază precum cartofii (50%) şi uleiul (44%). O creştere importantă a înregistrat şi preţul pâinii în ultimul an – 22,5%. În ceea ce priveşte serviciile, cele mai mari scumpiri sunt la transportul aerian, de peste 20%, şi la apă, canal şi salubritate, peste 18%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%.

Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) este 8,3%, mai arată datele INS.

Citeste si Românii se vor confrunta vara aceasta cu un val de scumpiri de până la 20%. Avertismentul specialiştilor

A crescut inflaţia! Prognoza BNR a fost greşită

BNR anticipa că rata anuală a inflaţiei IPC urma să atingă un maximum de 14,2% în luna iunie, potrivit Raportului asupra inflaţiei din luna mai. Totuşi, acest procent pentru luna iunie a fost depăşit încă din luna mai (14,5%).

„Pe termen scurt, rata anuală a inflaţiei IPC este anticipată să avanseze până în luna iunie, când ar urma să atingă un maximum de 14,2%. Evoluţia va avea loc pe fondul presiunilor din partea costurilor de producţie (cu energia, materiile prime, transportul), exacerbate recent de invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a ocazionat o transmisie relativ accelerată a acestora asupra preţurilor de vânzare ale bunurilor şi tarifelor serviciilor din coşul indicelui CORE2 ajustat.

De asemenea, dinamica IPC va reflecta şi majorarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale în luna aprilie 2022, în condiţiile expirării măsurilor anterioare de compensare şi plafonare şi ale trecerii la noua schemă, care presupune condiţii de eligibilitate mai stricte. Totuşi, intensitatea acestor presiuni este apreciată a se diminua pe termen mediu, pe măsura disipării presupuse a efectelor asociate războiului”, se arăta în raportul publicat pe 12 mai.

În absenţa altor informaţii, BNR menţionează că proiecţia macroeconomică include ipoteza revenirii preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale la niveluri contractuale actualizate (determinate pe baza mecanismelor pieţei liberalizate) în luna aprilie 2023, ceea ce va implica majorări însemnate la acest orizont.

Citeste si Criza alimentară ameninţă România. Cât ar putea costa pâinea la toamnă, se anunţă scumpiri masive

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT