Îngrașă sau nu ciocolata? Nutriționistul Tania Fântână spulberă toate miturile despre acest desert

Ce tăiem din meniu atunci când ne propunem să nu ne îngrășăm sau chiar să slăbim? Nutriționistul Tania Fântână ne spune că ciocolata NU se află pe ”lista neagră”.
Irina Dumitrescu
08 feb. 2025, 11:20
Îngrașă sau nu ciocolata? Nutriționistul Tania Fântână spulberă toate miturile despre acest desert

Nutriționistul Tania Fântână spulberă toate miturile potrivit cărora ciocolata ar fi un inamic al celor care vor să nu se îngrașe.

”Treaba cu slăbitul și micile noastre plăceri nevinovate este că dacă în timpul acestui proces nu le mai dați voie să apară, ele tot o să apară, ba chiar în forme și mai monstruoase decât vă gândiți. (…) Atunci când vrei să slăbești nu e musai să renunți la zahăr sau făinoase chiar de tot. Deși ele nu vin cu nutrienți și organismul ar fi bine mersi și fără ele, vin cu acea doză de răsfăț de care atât oamenii mari, cât și cei mici au nevoie”, spune Tania Fântână, potrivit g4food.

Așadar, undă verde pentru ciocolată! Tania Fântână subliniază însă că există câteva reguli esențiale, de care trebuie să ții seama dacă vrei să mănânci ciocolată, dar să și pierzi în greutate sau să nu te îngrași.

  • Nu mânca ciocolată pe stomacul gol. Deși te gândești că dacă înlocuiești o masă cu o tabletă de ciocolată caloriile sunt tot alea și nu aduci un surplus de calorii, modul în care zahărul din ciocolată influențează hormonii este unul care duce la supraalimentare ulterioară consumului. Deci, 300 de kcal din ciocolată o să determine producere de insulină și, drept urmare, de țesut gras mult mai agresiv decât 300 kcal dintr-o brânză cu roșii sau 1 măr și câteva nuci. Savurează după o masă principală câteva cubulețe de ciocolată drept desert
  • Cantitatea e totul. Deși te poți strădui să alegi ciocolata neagră sau cu îndulcitor sau mai știu eu ce specialitate, toate sortimentele au aceleași calorii. Acum înțelegeți că la 500 kcal pe 100 g nu o să mai conteze că un tip de ciocolată are 470 kcal și altul 530 kcal. Cifra este oricum foarte mare pentru ca tu să consumi mai mult de 20-25 g de ciocolată/porție/zi
  • Nu include mai mult răsfăț dacă e cazul. Dacă ți-ai dat voie să mănânci puțină ciocolată în fiecare zi, nu lăsa ca această ciocolată să mai vină și cu alți prieteni. Nu începe să crești cantitatea din alte alimente. Nu adăuga lângă ciocolată și niște biscuiței dietetici, digestivi etc.

Citește și Dulciuri de casă fără zahăr, cu un gust fenomenal. Au puține calorii și nu îngrașă

Nutriționistul propune și variante de desert ce conțin ciocolată și sunt ideale pentru poficioșii care țin la siluetă.

Îți poți face un desert din:

  • câteva cuburi de ciocolată și câteva bucăți de fructe de pădure
  • un iaurt grecesc în care pui câteva bucăți de fruct și razi puțină ciocolată deasupra
  • o linguriță de unt de arahide + 2 cuburi de ciocolată + 1 măr
  • un cracker pe care pui 2 lingurițe de cremă de ciocolată + 1 kiwi

Concluzia Taniei Fântână? Ciocolata nu te îngrașă dacă este consumată cu moderație și face parte dintr-o dietă echilibrată.

”Slăbitul, grija față de kilogramele tale, nu înseamnă numai restricții, ci un stil de viață pe care îl poți duce cu un nivel acceptabil de veselie și pace cu tine pe un termen cât mai lung”, spune ea.

Citește și Cătălin Dobrescu răspunde acuzațiilor fostei soții. Ce spune despre Oana Radu: „Nu vreau să jignesc, dar este în mare depresie”

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Cum a făcut TVR curățenie în parcarea instituției la finalul anului trecut. Lista mașinilor oferite gratuit altor entități publice
Capital.ro
EXCLUSIV Gelu Voican Voiculescu, dezvăluiri noi despre execuția soților Ceaușescu. Ion Iliescu a redactat cu mâna lui: A omis multe
Playtech.ro
Temperatura la care să laşi termostatul noaptea. Nu trebuie închis, însă e necesar să fie răcoare în dormitor
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
PNL și PSD negociază șefii SRI și SIE: Predoiu și Abrudean, susținuți de PNL. Lazurcă, favorit la SIE
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend