Înmatriculările Dacia în Germania au crescut cu 8,4% în primele şase luni, într-o piaţă în scădere

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut în primul semestru cu 8,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 23.481 unităţi, în timp ce piaţa germană a scăzut cu 8,1%, la 1,5 milioane de maşini.
Romania TV
03 iul. 2013, 12:25
Înmatriculările Dacia în Germania au crescut cu 8,4% în primele şase luni, într-o piaţă în scădere

Alături de Dacia, alte şapte mărci au înregistrat creşteri în acest interval, dintr-un total de 33 de mărci analizate, potrivit datelor oficiului pentru înmatriculări auto german KBA.

Astfel, înmatriculările Jaguar au crescut cu 35%, la 2.236 unităţi, Seat a avansat cu 30%, la 41.359 unităţi, iar Land Rover cu 21%, la 6.912 unităţi. Creşteri inferioare Dacia au consemnat Subaru – 5,4%, la 4.737 unităţi, KIA – 4,8%, la 29.041 unităţi, Porsche – 3%, la 11.849 unităţi, şi Mazda – 2,7%, la 23.329 unităţi.

Cota de piaţă a Dacia s-a situat în primele şase luni la 1,6%. Vânzările Renault, grup care deţine Dacia, au scăzut cu 12,3% în intervalul analizat, la 48.911 unităţi.

În luna iunie, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au urcat cu 5,3%, la 4.679 unităţi, echivalentul unei cote de piaţă de 1,7%. Piaţa germană a scăzut în iunie cu 4,7%, la 282.913 unităţi.

Alături de Dacia, alte 12 mărci au înregistrat creşteri în iunie, inclusiv Volkswagen, liderul pieţei cu aproape 22% din vânzări atât în iunie, cât şi în primul semestru. Înmatriculările Volkswagen au crescut cu 1,6% în luna iunie, la 61.251 unităţi în iunie, dar la semestru se menţin încă pe scădere, cu 9%, la 324.948 unităţi.

Germania a fost anul trecut a doua mare piaţă pentru Dacia, după Franţa. În Franţa, Dacia a avut în primul semestru cea mai mare creştere procentuală pe piaţa auto, de 7,3%, la 46.900 unităţi, însă a înregistrat în luna iunie o scădere de 18,7%, la 8.200 înmatriculări de autoturisme noi. Piaţa franceză a scăzut în primul semestru cu 11%, la 1,118 milioane de unităţi, iar în iunie cu 9%, la aproximativ 225.000 unităţi.

Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% faţă de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puţin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menţinut totuşi lider, iar cele mai mari pieţe de desfacere au rămas Franţa (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia şi Italia.

Franţa a dominat în 2012 topul vânzărilor Dacia pe ţări, cu 84.522 unităţi comercializate, urmată de Germania, cu 46.590 unităţi şi de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vânzărilor externe este continuat de Turcia – 28.964 autovehicule, Italia – 26.832 şi Spania – 17.847.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT