Mălina Olinescu, condusă pe ultimul drum de familie şi prieteni

Cântăreaţa Mălina Olinescu a fost condusă pe ultimul drum de familie şi prieteni. Apropiaţii artistei au încercat să amâne înmormântarea pentru a obţine acordul patriarhiei pentru o slujbă religioasă normală.
Romania TV
16 dec. 2011, 08:10
Mălina Olinescu, condusă pe ultimul drum de familie şi prieteni

UPDATE: Cei care au venit la biserică aprind o lumânare, aduc o floare şi se roagă pentru sufletul artisei. Sebi, iubitul Mălinei, este şi el prezent la înmormânare.

Artista Mălina Olinescu este condusă pe ultimul drum. Mama artistei a reuşit să obţină o derogare de la Patriarhie pentru a permite unui preot să oficieze o slujbă pentru Mălina Olinescu. Este o slujbă mai scurtă pentru că în acest caz, canoanele spun că cei care îţi iau viaţa nu au dreptul decât să primească nişte rugăciuni.

În cazul Mălinei Olinescu, biserica a acceptat o slujbă scurtă oficiată de un preot în exteriorul capelei cimitirului „Sfânta Vineri” din Bucureşti.

„Din primele cercetări ale organismelor abilitate privind circumstanţele morţii Mălinei Olinescu rezultă că cea mai probabilă cauză a decesului artistei a fost sinuciderea. În plus, din relatările celor apropiaţi reiese că artista Mălina Olinescu ar fi afirmat public de mai multe ori că intenţionează să se sinucidă, ceea ce denotă o atitudine necreştină„, se arăta într-un comunicat al Patriarhiei.

Deşi Patriarhia pare fermă în decizia luată, apropiaţii Mălinei exclud varianta sinuciderii. Călin Geambaşu, prieten apropiat al Mălinei, a spus că totul a fost doar un accident nefericit. VEZI CE SPUN APROPIAŢII ŞI RUDELE Mălinei Olinescu.

Mălina Olinescu a murit în noaptea de duminică spre luni. A căzut de la etajul şase al blocului în care locuia, în Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce cadou a primit Teodora Stoica de la Gigi Becali: „Ce e asta? E o greșeală?”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Prețurile produselor românești în SUA îi surprind pe cei de acasă. Cât costă zacusca, mălaiul și dulciurile
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România