Înregistrările telefonice ale clienţilor Verizon, colectate de agenţia de securitate americană

NSA colectează în prezent înregistrări telefonice a milioane de americani, clienţi Verizon, una dintre cele mai importante companii de telecomunicaţii americane, în baza unui ordin "strict secret" emis în aprilie de FISA, un tribunal secret, relatează The Guardian în ediţia online de joi.
Iulian Tudor
06 iun. 2013, 10:03
Înregistrările telefonice ale clienţilor Verizon, colectate de agenţia de securitate americană

Potrivit publicaţiei, care afirmă că se află în posesia unei copii a ordinului judecătoresc, acesta dispune ca Verizon să ofere „zilnic” Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA) informaţii despre toate apelurile efectuate prin intermediul sistemelor sale, atât în Statele Unite, inclusiv la nivel local, cât şi între Statele Unite şi alte ţări, scrie Mediafax.

Documentul arată pentru prima dată că, sub administraţia Obama, înregistrări ale comunicaţiilor a milioane de cetăţeni americani sunt colectate la grămadă – indiferent dacă sunt considerate suspecte sau nu„, scrie The Guardian.

Curtea pentru Supravegherea Informaţiilor Străine (FISA) a emis un ordin pentru FBI, la 25 aprilie, care oferă Guvernului o autoritate nelimitată să obţină date pe o perioadă de trei luni, până la 19 iulie. Conform ordinului, sunt predate numerele ambelor părţi ale unei conversaţii, date despre locul, durata convorbirii, date unice de identificare şi ora efectuării apelurilor. Conţinutul conversaţiei nu este acoperit de ordin, precizează ziarul.

Dezvăluirea ar putea să reaprindă dezbateri în Statele Unite cu privire la limitele puterii Guvernului de a spiona în ţară. În timpul administraţiei George W. Bush, oficiali din cadrul unor agenţii de securitate au dezvăluit unor ziarişti faptul că NSA colecta date ale unor înregistrări telefonice la scară largă, însă acesta este primul document secret semnificativ care dezvăluie continuarea acestei practici în timpul preşedintelui Barack Obama, subliniază publicaţia.

Natura nelimitată a înregistrărilor predate NSA este extrem de neobişnuită, apreciază The Guardian, precizând că FISA emite asemenea ordine pentru ţinte specificate, suspectate că sunt un agent, o grupare teroristă sau un stat străin, ori pentru un număr finit de ţinte individuale numite.

Însă ordinul judecătoresc publicat de ziarul britanic, semnat de către judecătorul Roger Vinson, obligă Verizon să producă pentru NSA copii ale „tuturor înregistrărilor detaliate ale apelurilor sau «mandatelor telefonice»” create de companie şi interzice dezvăluirea faptului că FBI şi NSA l-au solicitat şi obţinut.

Contactate de ziar, NSA, Casa Albă şi Departamentul de Justiţie au refuzat să comenteze pe această temă, înainte de publicarea materialului.

„Refuzăm să comentăm”, a declarat Ed McFadden, un purtător de cuvânt al companiei, la Washington.

DailyBusiness
NU mai ai voie să te plimbi cu TROTINETA în parc! Primăria cere blocarea lor completă
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Frații Pavăl, cei mai bogați investitori din fotbalul românesc, la un pas de a da lovitura în sectorul dezvoltărilor imobiliare. Orașul în care vor să construiască un turn de 160 de metri
Capital.ro
Încep plățile pentru alocații și indemnizații în luna septembrie. Calendarul anunțat de ANPIS
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, s-a stins din viață la 90 de ani
iamsport.ro
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
MediaFlux
Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile în 2027. Anunțul zilei: Nici nu se poate negocia așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor