INSCOP: 83,8% dintre români consideră câinii fără stăpân o problemă serioasă în România

Câinii fără stăpân reprezintă o problemă serioasă în România, consideră majoritatea românilor, care se pronunţă şi în favoarea unor soluţii prin care aceştia să fie luaţi de pe străzi, relevă un sondaj realizat de Inscop Research, citat de Agerpres.
Romania TV
23 sept. 2013, 10:10
INSCOP: 83,8% dintre români consideră câinii fără stăpân o problemă serioasă în România

Potrivit barometrului citat, 83,8% dintre români consideră câinii fără stăpân o problemă serioasă în România, 11,1% cred că subiectul în discuţie nu reflectă o problemă serioasă iar 5% nu ştiu sau nu vor să îşi exprime opinia.

Un procent de 91,5% dintre respondenţi se pronunţă pentru soluţii prin care câinii comunitari să fie luaţi de pe străzi, în timp ce 5% susţin lăsarea acestora în libertate.

Dintre soluţiile indicate, 34,7% dintre români vor sterilizarea şi plasarea în adăposturi a câinilor maidanezi, 31,8% cred că trebuie daţi spre adopţie şi, dacă nu sunt adoptaţi, să fie eutanasiaţi iar 25% se pronunţă pentru eutanasierea lor directă.

Un procent de 2,8% optează pentru sterilizarea câinilor şi eliberarea lor ulterioară, 2,2% cer să fie lăsaţi aşa cum sunt acum iar 0,6% sunt pentru o altă soluţie, în timp ce 3% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul relevă diferenţe între opţiunile exprimate de populaţia din mediul rural respectiv din mediul urban pe această temă.

Astfel, în mediul rural, 32,5% dintre respondenţi vor sterilizarea şi plasarea în adăposturi a câinilor maidanezi, faţă de 36,5% care indică această soluţie în mediul urban. 27,7% dintre respondenţii din mediul rural cred că trebuie daţi spre adopţie şi eutanasiaţi dacă nu sunt adoptaţi, faţă de 35,3% care optează pentru această soluţie în urban.

30,6% dintre respondenţii din mediul rural se pronunţă pentru eutanasierea directă a maidanezilor, în timp ce 20,4% optează pentru această soluţie în mediul urban.

Potrivit opiniei a 31,6% dintre români, principala cauză a înmulţirii câinilor fără stăpân o constituie lipsa unei legi clare care să reglementeze situaţia, 30,9% indică lipsa de acţiune a autorităţilor locale iar 16,6% consideră că de vină sunt acţiunile ONG-urilor care activează în domeniul protecţiei animalelor. Atitudinea oamenilor care adoptă câini şi apoi îi părăsesc este indicată drept cauză a fenomenului de 10,4% dintre respondenţi, 6,8% cred că responsabili sunt cei care hrănesc maidanezii, 1,3% menţionează alte cauze iar 2,5% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul citat a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului ‘Adevărul’, în perioada 10-17 septembrie 2013. Volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Meseria surprinzătoare a fiului lui Zeljko Kopic, încă fotbalist în activitate. De ce i-a dat interzis la Dinamo!
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi