Magistraţii ÎCCJ au amânat până pe 19 aprilie sentinţa în dosarul fostului judecător CCR Toni Greblă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi, pentru 19 aprilie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.
Filip Stan
05 apr. 2018, 03:24
Magistraţii ÎCCJ au amânat până pe 19 aprilie sentinţa în dosarul fostului judecător CCR Toni Greblă

La ultimul termen al procesului, pe 27 martie, un procuror de la DNA a cerut magistraţilor condamnarea lui Toni Greblă la închisoare cu executare şi interdicţia de a mai ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.

De asemenea, procurorul de şedinţă a cerut închisoare cu executare şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar, respectiv oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi pentru Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi.

Procurorul a explicat că Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă în relaţia cu omul de afaceri Ion Bîrcină, căruia i-a promis că va interveni la funcţionari şi conducători din companii naţionale, printre care şi Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Rovinari, pentru ca omul de afaceri să obţină diverse contracte.

Reprezentantul DNA a arătat că omul de afaceri Ion Bîrcină a organizat mese festive în comunităţile de romi din judeţul Gorj, în circumscripţia unde Toni Greblă a candidat la Parlament.

Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (trei infracţiuni), din care una în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii în formă continuată (13 acte materiale).

În acelaşi dosar, mai sunt judecaţi Ion Bîrcină, administrator al mai multor societăţi comerciale, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi, cetăţean din Republica Moldova.

DNA susţine că, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit: folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici – din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale – să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă – energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Totodată, în perioada 2009 – 2015, Toni Greblă a pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentând investiţii în curs consemnate în lista activelor unei societăţi comerciale (un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi în perioada 2011 – 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România – Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala – Teleşti).

În schimb, Toni Greblă a promis că va interveni şi va determina funcţionari publici din cadrul companiilor şi societăţilor naţionale, respectiv autorităţi publice centrale şi locale, în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei.

Procurorii mai arată că, în perioada 2010 – 2015, Greblă a efectuat activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (operaţiuni financiare ca acte de comerţ), încălcând dispoziţiile legale privind incompatibilităţile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituţională şi senatorilor.

”Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii Bîrcină Ion şi Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligaţiilor faţă de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federaţia Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancţiuni economice de export, aşa cum avea Uniunea Europeană din partea Federaţiei Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport şi comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienţei reale a bunurilor – ţară din Uniunea Europeană)”, mai spune DNA. 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura până pe 21 iunie. Patru nativi au noroc în viață și în plan financiar
Capital.ro
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Donald Trump, anunț de ultimă oră. Ayatollahul Khamenei este o țintă ușoară. Update
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Insula din România știută de puțini: locul ascuns cu cai sălbatici, cândva cuib al infractorilor, azi paradis uitat
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Ajutoare pe card pentru 3,5 milioane de gospodării. Anunț oficial de la Ministerul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei