Decizia a fost luată în urma unei sesizări formulate de Tribunalul Timiș și urmărește aplicarea unitară a legislației privind creditele pentru consumatori. Judecătorii au făcut distincția între dobânzile acumulate înainte de declararea scadenței anticipate și cele care ar fi fost încasate dacă împrumutul ar fi continuat conform graficului inițial.
Prin Decizia nr. 123/2026, instanța supremă a clarificat noțiunea de „datoria exigibilă”, prevăzută de OUG nr. 50/2010.
Potrivit ÎCCJ, aceasta include dobânda remuneratorie devenită scadentă până la declararea scadenței anticipate, dar nu și dobânda calculată pentru lunile sau anii rămași din contract.
Judecătorii au explicat că obligarea consumatorului la plata tuturor dobânzilor viitoare ar contraveni scopului legislației de protecție a debitorilor, deoarece acesta ar suporta costuri pentru o perioadă de creditare de care nu mai beneficiază.
Conform articolului 38 din OUG nr. 50/2010, creditorul poate declara scadența anticipată după 90 de zile consecutive de restanță. Din acel moment, poate percepe doar dobânzi penalizatoare, în limitele stabilite de lege.
Debitorul rămâne însă obligat să restituie suma împrumutată și celelalte obligații legal datorate.
Executarea silită poate începe, de regulă, după minimum trei luni de la declararea scadenței anticipate. Pe durata executării silite, legea interzice perceperea atât a dobânzilor curente, cât și a celor penalizatoare.
Interpretarea ÎCCJ este obligatorie pentru Tribunalul Timiș de la data pronunțării, urmând să devină obligatorie pentru celelalte instanțe după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.