Intoleranţă la gluten? Ce ai voie şi ce nu să mănânci

Persoanelor care prezintă intoleranță la gluten sau celor care suferă de boală celiacă li se recomandă excluderea produselor care conțin gluten din alimentație, pentru a preveni iritarea și distrugerea celulelor intestinale.
Filip Stan
23 mart. 2018, 10:49
Intoleranţă la gluten? Ce ai voie şi ce nu să mănânci

Chiar dacă nu suferi de boală celiacă (reacția sistemului imunitar la gluten), este bine să ții regim dacă prezinți anumite simptome care ar putea arăta că ai o sensibilitate la gluten (o proteină găsită în grâu, orz, ovăz și secară).

Printre acestea se numără: durerile abdominale, diareea sau constipația cronică, furnicăturile la nivelul membrelor superioare și inferioare, oboseala, infertilitatea sau densitatea osoasă mică. Singura metodă de tratament constă în dieta fără gluten, care trebuie ținută întreaga viață, înseamnând că vor putea fi consumate doar anumite alimente. 

Citește eticheta sosurilor 

Multe dintre sosurile folosite în rețetele de paste, cele de soia, sucurile de roșii sau chiar anumite sortimente de condimente pot conține făină de grâu, implicit gluten, așa că, înainte de a cumpăra un produs, citește cu atenție eticheta. Sau, cel mai bine, prepară-ți acasă sosurile folosind făină de porumb sau amidon din cartofi pentru a le îngroșa. 

Porumbul, cereala fără gluten 

Dacă ții dietă fără gluten, acest lucru nu înseamnă că trebuie să excluzi din meniul tău cerealele. Poți consuma fără restricții quinoa, mei, amarant, mălai, hrișcă, porumb și tapioca, în diverse combinații, asigurându-te că nu conțin urme de gluten. Așadar, nu uita să verifici eticheta! 

Ai grijă la alimentele contaminate 

Contaminarea încrucișată se referă la contactul alimentelor fără gluten cu cele care conțin această proteină. Chiar și o cantitate mică poate crește riscul apariției inflamațiilor. De aceea, se recomandă curățarea suprafețelor de gătit înainte de a le folosi, depozitarea alimentelor în recipiente separate, pe care le poți eticheta pentru a le putea distinge mai ușor. 

Carnea și produsele din carne 

Nu conțin în mod natural gluten, însă prin preparare, ori prin folosirea anumitor condimente sau sosuri pot deveni dăunătoare organismului, deoarece unele dintre acestea au trecute pe lista ingredientelor și glutenul. Poți consuma carne de vită, pui, rață, vită, miel și pește (fructe de mare, cod, halibut, crab, hering, macrou, ton, somon, sardine sau creveți). 

Fructe și legume permise 

Toate fructele și legumele sunt lipsite de gluten, mai puțin cele înghețate, conservate sau uscate, care pot fi învelite în făină, implicit gluten. Din lista fructelor permise cele mai recomandate sunt: merele, caisele, bananele, afinele, pepenele galben, cireșele, merișoarele, smochinele, kiwi, lămâia, portocalele, papaya, ananasul, rodia. Dintre legume, poți opta pentru salată verde, sparanghel, avocado, broccoli, conopidă, varză, morcov, țelină, castravete, ciuperci, ceapă, cartofi, spanac, dar și pentru celelalte. 

Sfat

Pentru un diagnostic sigur, se recomandă consultul unui medic înainte de a renunța la gluten. 

Ce tip de alcool ai voie să bei 

Băuturile alcoolice precum cidrul, vinul și lichiorul pot fi consumate, în timp ce berea nu, deoarece conține o cantitate mare de gluten. În rest, poți bea băuturi fără alcool- sucuri din fructe și legume sau ceaiuri. 

Total interzise 

Dacă sunt obținute din grâu, orz, secară, ovăz, nu ai voie deloc să consumi aceste alimente: pastele, pâinea, covrigeii, biscuiții, prăjiturile, produsele de patiserie, supele la plic, burgerii vegetali, carnea la conservă și sosurile. 

Lactate bune 

Lactatele pot fi consumate cu încredere dacă ai intoleranță la gluten. Totuși, trebuie sa eviți anumite produse din comerț pe bază de lapte, mai precis pe acelea care au arome adăugate. În rest, poți consuma unt, brânză, lapte, iaurt sau smântână. 

Mâncatul în oraș – o provocare 

Pentru că nu poți ști cu exactitate cum a fost preparată mâncarea și ce ingrediente conține, poate deveni o adevărată provocare să găsești un restaurant unde poți mânca dacă suferi de intoleranță la gluten. Optează pentru salate, legume sau carne la grătar. Dacă ai boală celiacă, este bine să înștiințezi bucătarul de acest lucru.

 

Află câteva semne ignorate ale intoleranței la gluten AICI

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Motivul pentru care Ilie Năstase s-a certat cu soția sa, Ioana. Nimeni nu se va aștepta la asta
Capital.ro
Adio vechiului sistem de taxare rutieră. TollRo devine obligatoriu de la 1 octombrie. Cine trebuie să plătească
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Rusia atacă din nou Uniunea Europeană. Moscova invocă alegerile din România
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului