Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov au intervenit în municipiu pentru remedierea mai multor probleme provocate de ploaia torențială de joi.
„În urma ploilor torenţiale, în municipiul Braşov s-au înregistrat mai multe situaţii de urgenţă. Până în acest moment, au fost anunţate 16 beciuri, curţi şi subsoluri inundate, precum şi patru copaci prăbuşiţi (doi pe strada 13 Decembrie, unul pe strada Carierei şi unul pe Calea Făgăraşului)”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov.
Mai mult, două autoturisme și o ambulanță au rămas bloate din cauza acumulării de apă în zona pasajului de pe strada Hărmanului. Mai multe echipaje au intervenit pentru scoterea autoturismelor și remedierea situației, dar și pentru îndepărtarea copacilor căzuți și evacuarea apei din subsoluri și curți.
„Două autoturisme și o ambulanță au rămas blocate din cauza acumulării de apă în zona pasajului de pe strada Hărmanului, iar echipajele de intervenție acționează pentru scoaterea autoturismelor și remedierea situației. Echipajele intervin, totodată, pentru îndepărtarea copacilor căzuți și evacuarea apei din subsoluri și curți”, a mai declarat ISU Brașov.
Brașovul s-a aflat sub un cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ, vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice.
Avertizarea emisă de ANM a intrat în vigoare joi, la ora 10, și a expirat la ora 3 noaptea.
„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei, Dobrogea, nordul, centrul și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, vijelii puternice cu rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2…4 cm) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp”, precizează ANM în alertă.