DEZVĂLUIRI în cazul învăţătoarei Blându:Copiii erau „cartofi”, le cerea bani părinţilor, îi punea să bată cuie

„Ca atare, pe rând, cu toții urma să contribuim într-un fel sau altul. Ne taxa la chestia asta și chiar ne spunea în ședință: „Haideți, care nu v-ați implicat până acum, haideți!”. Adică nu rămâneam fără să facem nimic. E un tătic pe care îl suna de două ori pe săptămână să facă absolut orice: de la schimbatul de becuri până la montatul de rafturi, chituit”.

Părinţii au povestit că nu exista un fond al clasei „propriu-zis”, ci că „ne-am dus la ședință și ni s-a spus: „Avem nevoie de un calculator pentru că noi avem deja un videoproiector și pentru că eu fac cu copiii chestii mai speciale, am tot felul de cursuri”. Vă dați seama că atunci când e cu un pas înainte a tot ce se întâmplă în învățământul românesc de stat, nu te mai uiți. În momentul în care o mămică a avut un calculator disponibil cu care nu făcea nimic, l-a donat cu dragă inimă. Iar noi, cu multifuncționala, la fel: ni s-a explicat că nu au unde să facă copii xerox, că nu există o imprimantă – există una a școlii pe care o folosește toată lumea și care se folosește în principal în scop administrativ. Și atunci, la fel, am luat o imprimantă care nu mai știu cât a costat. S-au luat banii din fondul clasei. Nu am fost foarte atacați de chestiile astea, aș fi ipocrită să zic altfel”.

Părinţii au mai sus că „banii îi administra casiera clasei, o mămică. Ea a cumpărat tot ce a fost de cumpărat”, că erau informaţi pe e-mail despre destinaţia banilor, dar că au fost făcute şi plăţi pentru care ei nu şi-au dat acordul. „De exemplu, pe serbări. Doamna a făcut serbări și după aceea ne-a cerut banii. Adică v-a costat atât. Ne-a pus în fața faptului împlinit. Costumele copiilor au fost 600 de lei. Le-a luat învățătoarea şi profesoara de pian – 200 de lei, după care a trebuit să le plătim. 800 de lei a fost această serbare, iar banii au fost cheltuiți din banii pe care i-am strâns cu toții pentru cu totul altceva. Adică în momentul în care strângi niște bani și agreăm toți că banii ăștia se duc spre ceva, nu mi se pare normal să se schimbe destinația lor fără să fii întrebat. Repet, pe noi ne-au deranjat lucrurile astea, că se trece cu totul peste noi și se iau niște hotărâri”.

Mama fetei a mai povestit că „în cazul nostru, doamna a fost foarte clară de la început și ne-a spus: „Cine nu are bani, are timp. Cine nu are nici bani, nici timp, are relații”. Ca atare, pe rând, cu toții urma să contribuim într-un fel sau altul. Ne taxa la chestia asta și chiar ne spunea în ședință: „Haideți, care nu v-ați implicat până acum, haideți!”. Adică nu rămâneam fără să facem nimic. E un tătic pe care îl suna de două ori pe săptămână să facă absolut orice: de la schimbatul de becuri până la montatul de rafturi, chituit. (…) Cert este că fiecare dintre noi ne implicam: cine n-are bani, are timp și tot așa. Nici nu știu ce e mai bine: să dai un calculator vechi și să scapi sau să vii în fiecare zi și să mai bați câte un cui”.

Părintele a mai spus că, înainte de apariţia înregistrării, a mers să stea de vorbă cu directoarea Şcolii 10. „I-am spus absolut toate problemele, adică am luat-o de la zero: i-am explicat despre limbaj, despre comportament, despre faptul că ne simțeam șantajați, despre faptul că ni se impuneau anumite lucruri, că doamna a zis că o ia ca pe un afront personal faptul că nu ne ducem copiii la After School-ul ei. Și mi-a zis că da, e grav, că știe situația, că a mai auzit pentru că știe discuțiile de la ședințe – a mai fost o mămică care a vrut să-și mute copilul – și a zis că singura soluție este să o mut pe fiica mea în altă clasă. Și am întrebat: „Nu se poate să se mute dumneaei?”. Și a zis: „În niciun caz, este o personalitate a școlii”.

Comportamentul învăţătoarei i-a împărţit în mai multe tabere şi pe părinţi. „Între noi discuțiile au fost destul de aprinse. Nu toți părinții au acceptat sau au acceptat fără să comenteze. A fost un părinte care a zis că sunt ultimii bani pe care îi dă, că nu i se pare normal. Au fost părinți care au spus că nu au și nu-și permit și nu au dat. Și au mai fost unii care au tot comentat, dar până la urmă au dat: „Ce fac, copilul meu nu primește cadou la serbare?”. Cred că, încet-încet, ar trebui să ne schimbăm cu toții. Și chiar cred că, în primul rând, lucru acesta le-a dat curaj celor care simt că ceva nu e în regulă”.

Şi cum comportamentul învăţătoarei Blându nu era suficient, părinţii au povestit că în comisia de anchetă a cazului învăţătoarei, colegii Danei Blându „au întrebat-o pe soția mea de ce se plânge, că ele nu înțeleg care e problema”.

Părinţii au vorbit şi despre un comportament neadecvat al învăţătoarei faţă de elevii ei. ” Copiilor le este frică să o întrebe lucruri, îi făcea „cartofi” și pe copii, era un băiețel la care urla constant și copiii spuneau că urlă foarte tare la el. (…) [Învățătoarea – n.r.] ne-a și zis după prima ședință că învățământul nu este gratuit și că dacă nu ne convine să ne mutăm copiii la alte clase. Și patru au plecat, pentru că erau 24″.