Învăţătoarea criminală din Argeş, arestată preventiv

Învăţătoarea de la Şcoala Generală nr. 4 din Curtea de Argeş, acuzată că şi-a ucis mama cu peste 170 de lovituri de cuţit, a fost arestată preventiv, sâmbătă seară, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru omor deosebit de grav.
Romania TV
02 iun. 2012, 17:48
Învăţătoarea criminală din Argeş, arestată preventiv

Decizia dispusă, sâmbătă seară, de magistraţii Tribunalului Argeş nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti de către avocatul femeii. Învăţătoarea este în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Elena Mirela Marinescu, în vârstă de 37 de ani, învăţătoare la clasa a IV-a C a Şcolii generale nr. 4, din Curtea de Argeş, de 14 ani angajată în această unitate de învăţământ, a fost reţinută iniţial pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind acuzată că şi-a ucis mama cu multiple lovituri de cuţit, în cursul după-amiezii fiind prezentată instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, femeia, care este căsătorită şi are un copil, şi-a recunoscut fapta, medicii legişti constatând că pe corpul victimei, chiar mama sa, în vârstă de 77 de ani, există peste 170 de lovituri de cuţit.

Primele date ale anchetei au indicat că Elena Mirela Marinescu nu avea din anul 2010 avizul psihologic necesar unui cadru didactic.

Profesorul Florin Gardin, inspector şcolar general al ISJ Argeş, afirma că dacă învăţătoarea din municipiul Curtea de Argeş suspectată că şi-a ucis mama a predat fără să aibă aviz psihologic, directorul şcolii este răspunzător pentru acest lucru, primele date indicând că femeia este un cadru didactic bun, apreciat în rândul colegilor şi al părinţilor copiilor.

Şeful Serviciului Medico-Legal Argeş, dr. Dan Manu, declara că în urma autopsiei asupra cadavrului legiştii au descoperit pe corpul victimei peste 170 de leziuni traumatice care au fost produse cu cuţitul, dintre care 153 fiind plăgi, 33 penetrante în cavitatea toracică şi având corespondent ca leziuni în organele viscerale.

Potrivit sursei citate, o altă situaţie „cu totul particulară şi inedită” a fost că fiica femeii ucise, principalul suspect, a folosit două obiecte tăietoare, înţepătoare, primului folosit rupându-i-se vârful, cel mai probabil, în coastele hemitoracelui stâng.

Potrivit anchetatorilor, armele crimei au fost identificate, iar femeia a recunoscut crima.

„Femeia, care este fiica victimei, a recunoscut că şi-a ucis mama. Motivează faptul că au avut un conflict spontan izbucnit în urma unor neînţelegeri legate de anumite sume de bani. Din informaţiile pe care le am, colegii mei au fost conduşi la locul unde femeia aruncase bluza şi un cuţit. A folosit două cuţite la comiterea crimei, pe unul l-a lăsat în casă, iar pe celălalt l-a aruncat la ghena de gunoi”, declara comisar şef Dănuţ Dinu.

Bătrâna de 77 de ani, din Curtea de Argeş, a fost găsită moartă, vineri seară, înjunghiată în torace, iar anchetatorii au avut încă de la început un cerc de suspecţi din care făceau parte membri ai familiei şi prieteni ai acesteia, după ce au stabilit că femeia vânduse de curând o casă în Câmpulung Muscel şi avea în apartament suma de aproximativ 11.000 de euro.

„Bătrâna locuia singură în apartamentul situat la parterul unui bloc din cartierul Ivancea, strada Valea Iaşului. A fost descoperită moartă de către fiica sa, care venise în vizită. Era decedată în dormitor, înjunghiată cu cinci lovituri în zona toracică. Primele date arată că a fost înjunghiată în baie, de unde victima s-a târât până în dormitor”, declara procurorul Alexandru Petre, de la Parchetul Tribunalului Argeş.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
David Popovici, calificat cu cel mai bun timp în finala de 200 de metri liber! O nouă reprezentaţie a campionului român
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Cum se răcoreau casele înainte de apariția aerului condiționat. Soluțiile vechi care sunt folosite și astăzi
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
E oficial: scade prețul la motorină. Se aplică reducerea accizei cu 20%
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat