Ioan Boc, înmormântat la nivel înalt VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu şi aproape toţi membrii Guvernului au participat la slujba de înmormântare a tatălui premierului Emil Boc. Ceremonia religioasă a avut loc în casa părintească a premierului, la Răchiţele.
Romania TV
29 dec. 2011, 09:05
Ioan Boc, înmormântat la nivel înalt VIDEO

Curtea familiei Boc din satul Răchiţele s-a umplut astăzi de sute de oameni veniţi să-i aducă un ultim omagiu tatălui premierului.

Printre ei s-au numărat greii politicii româneşti: preşedintele Traian Băsescu, aproape toţi membrii Guvernului, şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi preşedintele Senatului, Vasile Blaga.

Aceştia au asistat, alături de alte patru sute de persoane, la slujba de înmormântare ce a avut loc în curtea casei familiei Boc.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, între care şi preotul paroh al bisericii din Răchiţele, Traian Boc, vărului premierului Emil Boc, în frunte cu mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, şi a durat aproximativ o oră şi jumătate.

Între cei care au asistat la slujbă s-au mai numărat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, secretarul general al PDL, Ioan Oltean şi prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.

De asemenea, au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Cătălin Baba, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Lazăr, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, prefectul de Cluj, Florin Stamatian, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, lideri şi parlamentari PDL Cluj, şefi de servicii deconcentrate, primari de comune, oraşe şi municipii din judeţul Cluj, informează Mediafax.

După slujbă, şeful statului şi miniştii au plecat din satul Răchiţele. În urma acestora, cortegiul funerar a plecat către cimitirul din curtea bisericii din satul Răchiţele. Cortegiul funerar  a fost urmat de premierul Emil Boc, mama acestuia, Ana, de soţie, Oana, de cele două fiice, Cezara şi Patricia, de fraţi şi de alte rude, vecini şi localnici.

La plecare, Băsescu s-a adresat unor săteni, spunându-le: „Sănătate, rămâneţi cu bine”.

Patriarhul Daniel i-a transmis şi el premierului un mesaj de condoleanţe pentru decesul tatălui său, spunând că Ioan Boc reprezintă pentru cei care l-au cunoscut şi iubit modelul de „părinte creştin”, un tată care şi-a crescut copiii în dragoste faţă de tradiţiile româneşti şi valorile familiei creştine.

Ioan Boc a murit, marţi seară, la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, la vârsta de 87 de ani, după ce a suferit, în ultimii ani, trei atacuri vascular-cerebrale.

Directorul Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, Sanda Patrichi, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că Ioan Boc a murit în urma unui stop cardio-respirator, „în condiţiile unei suferinţe vasculare multiple, la vârsta şi patologia” acestuia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ioan Boc, tatăl premierului Emil Boc, a ajuns, miercuri după-amiază, în satul Răchiţele, judeţul Cluj, şi a fost adus în curtea casei în care a locuit, unde a fost oficiată o scurtă slujbă, la care au asistat primul-ministru, familia şi vecini.

După slujbă, sicriul a fost depus în casă, iar în cursul serii a avut loc priveghiul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Vasi Geambazi, înapoi la FCSB? Gigi Mustață a rostit doar două cuvinte. Exclusiv
Capital.ro
Prețul cărnii de porc la poarta fermelor: cât vor plăti românii pentru porcul de Crăciun
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România