Ioan Lascăr, primele declaraţii după ce a fost sub acuzaţie de abuz în serviciu: „Chiar era necesară o clarificare a situaţiei”

Ioan Lascăr, fost şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Floreasca, a declarat, după ce a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu, că "era necesară o clarificare a situaţiei".
Iulian Tudor
29 nov. 2016, 20:06
Ioan Lascăr, primele declaraţii după ce a fost sub acuzaţie de abuz în serviciu:

„Ceea ce am de spus o să împărtăşesc organelor de anchetă, pentru că toate sunt fapte legate de un proiect pe care singur mi l-am asumat în urmă cu 16 ani şi care viza înfiinţarea şi în România a unei unităţi de îngrijire a bolnavilor arşi grav. Proiectul ăsta s-a născut foarte greu, iar ceea ce s-a întâmplat la Colectiv a certificat că avem nevoie de aşa ceva, dar eu m-am luptat cu punerea în aplicare 16 ani. Sigur, sunt o mulţime de persoane care nu pot, le vine greu, nu au competenţă să înţeleagă care sunt detaliile legate de complexitatea acestei probleme şi sigur că organele îndreptăţite să disece adevărul sunt cele care îşi fac acum datoria. Consider că chiar era necesară o clarificare a situaţiei şi o parte din instituţiile media care au dezvoltat subiectul vor înţelege care au fost obiectivele înfiinţării acestei secţii. Asta e scopul aceste anchete, să despartă grâul de neghină, adevărul de minciună”, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul Ioan Lascăr.

Procurorii DNA au pus sub învinuire mai mulţi foşti şefi din cadrul Spitalului Floreasca pentru abuz în serviciu, aceştia fiind acuzaţi că au adus un prejudiciu de peste şase milioane lei unităţii prin achiziţionarea de echipamente supravealuate şi a barocamerei care nu a funcţionat niciodată.

Radu Alexandru Macovei, fost manager al Spitalului Floreasca, Ioan Lascăr, fost şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul spitalului, Marina-Magdalena Gontariu şi Marian Mihailă, fosti şefi ai biroului de achiziţii, sunt acuzaţi de DNA de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În aceeaşi cauză, au fost puşi sub învinuire Aurel Cătălin Galea, administrator al SC Gemedica SRL, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani, Andreea Maria Baytar, sub acuzaţia de spălare de bani şi persoana juridică SC Gemedica SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În anul 2013, reprezentanți ai Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) au încălcat normele și reglementările în vigoare atât cu privire la inițierea și organizarea unei proceduri de atribuire a contractului de achiziție publică de echipamente medicale necesare dotării Unității de îngrijire a arșilor gravi, cât și cu privire la derularea și executarea acordului cadru și contractelor subsecvente încheiate de unitatea spitalicească și SC Gemedica SRL, în baza cărora au fost achiziționate echipamente medicale supraevaluate în valoare totală de 18.643.437 lei.

Această conduită a dus la prejudicierea spitalului cu suma de 6.171.564,21 lei (inclusiv TVA) din care:
– 1.927.788,21 lei reprezentând diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele medicale și prețul la care au fost achiziționate de S.C. Gemedica S.R.L. de la furnizorii săi

– 4.243.776 lei reprezentând contravaloarea barocamerei (care nu a funcționat vreodată).

Concomitent, s-a obținut un folos necuvenit în favoarea societății SC Gemedica SRL prin aceea că s-au făcut plăți în contul unor lucrări care au fost realizate necorespunzător ori care în realitate nu au fost realizate.

Concret, la data de 23 aprilie 2013, Ministerul Sănătății a emis un ordin privind înființarea unităților de arși. Ca urmare, s-a solicitat achiziționarea echipamentelor medicale strict necesare dotării unei unități de îngrijire a arșilor gravi. Referatul de necesitate a fost întocmit de suspectul Lascăr Ioan, în calitate de șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă și a fost aprobat de managerul spitalului, Macovei Alexandru Radu.

Ulterior, la data de 25 aprilie 2013, suspecta Gontariu Marina-Magdalena a elaborat documentația de atribuire, ce conținea caietul de sarcini cu specificații tehnice întocmit de șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și MicrochirurgieReconstructivă și aprobat de managerul spitalului.

În cuprinsul acestei documentații s-a prevăzut printre altele:

– valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziției justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori (studiu de piață, oferte furnizori, etc.),

– atribuirea să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziție, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziționate.

De asemenea, la baza întocmirii specificațiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieței, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.

Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitație deschisă) a fost declarată câștigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de suspectul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni și o valoare maximă de 38.935.650 lei fără TVA.

De precizat este faptul că firma respectivă a oferit prețuri ale echipamentelor identice sau aproape identice (diferențe de 0,0001 %) cu cele estimate de spital.

Ulterior, au fost încheiate (fără licitație publică, această procedură nemaifiind necesară), patru contracte subsecvente în valoare totală de 14.680.099,6 lei.

Până la data de 29 aprilie 2016, echipamentele medicale achiziționate încă din anul 2013 pentru Unitatea de îngrijire a arșilor gravi nu au fost utilizate în actul medical, cu excepția celor din dotarea blocului operator, care au fost utilizate în perioada 5 noiembrie 2015 – 11 martie 2016, la un număr de 116 intervenții chirurgicale.

De asemenea, până la aceeași dată, spitalul nu a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București un contract pentru serviciile medicale furnizate prin unitatea de îngrijire a arșilor gravi. Medicamentele și materialele sanitare utilizate în actul medical pentru cele 116 intervenții medicale la blocul operator al Unității de îngrijire a arșilor gravi au fost trecute în evidența Secției clinice chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă.

Barocamera nu este funcțională și nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepție și procese-verbale de punere în funcțiune.

În perioada 2014-2015, suspecții Galea Aurel Cătălin și Baytar Andreea Maria, împuternicită să efectueze tranzacții financiare, au disimulat adevărata natură a provenienței și a proprietății sumelor de 1.895.920 euro și 536.000 lei, prin efectuarea de tranzacții financiare succesive la scurte intervale de timp (câteva zile) între diferite conturi bancare deținute de S.C. Gemedica S.R.L., și două societăți de tip off-shore.

Ulterior, sumele respective au fost retrase în numerar de suspecta Baytar Andreea Maria, cunoscând că sumele de bani provin din săvârșirea unor infracțiuni.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Fostul manager al spitalului Radu Macovei a ajuns la sediul DNA, sursele citate de România TV precizând că printre cei citați s-ar afla și medicul Ioan Lascăr.

Radu Macovei este acuzat de abuz în serviciu, potrivit surselor judiciare citate.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii care au stea în frunte după 20 iunie. Împăcări, surprize și noroc din plin pentru ele
Capital.ro
S-a stins o figură emblematică ale sportului românesc. A evoluat în prima Ligă. Lasă în urmă o moștenire greu de egalat
Playtech.ro
Ce este sporul de antenă şi cine beneficiază de bani în plus la salariu? Cuantumul poate ajunge la 15% din brut
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
O veste bună pentru pensionari. OUG care îi favorizează
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Playsport.ro
Oamenii, îndemnaţi să pună o foaie A4 în frigider când afară e caniculă. Motivul pentru care...
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Imposibil de ascuns. A declarat chiar personal totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
PUTIN amenință cu un nou război ! Trump are decizia finală
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană