Ioan Niculae neagă că ar fi mituit-o pe Alina Bica: Nu o cunosc, nu am vorbit niciodată

Patronul grupului InterAgro, Ioan Niculae, susţine printr-un comunicat de presă că nu o cunoaşte pe Alina Bica, fostul procuror şef al DIICOT şi nici nu i-a oferit, direct sau prin intermediari, suma de 3,5 milioane euro pentru tergiversarea dosarului "Romgaz", transmite Hotnews.
Filip Stan
16 dec. 2014, 10:32
Ioan Niculae neagă că ar fi mituit-o pe Alina Bica: Nu o cunosc, nu am vorbit niciodată

Ioan Niculae mai sustine ca termenul de prescriptie la infractiunea de subminare a economiei nationale este de 30 de ani, motiv pentru care dosarul nu poate fi tergiversat atat timp. Reamintim ca un document al DNA, publicat de jurnalistul Robert Turcescu, arata ca fosta procuror-sef Alina Bica ar fi intervenit pentru solutionarea unui dosar in care este implicat Ioan Niculae, in schimbul unor avantaje. Ioan Niculae i-ar fi dat Alinei Bica 3,5 milioane euro mita pentru a scapa de dosarul in care este acuzat de subminarea economiei nationale.

Nu o cunosc pe doamna Alina Bica, nu am vorbit niciodata si nu am luat legatura direct sau prin intermediari cu dansa, pentru tergiversarea dosarului „Romgaz”. Precizez ca in dosarul „Romgaz”, m-am prezentat in fata organelor de cercetare penala, respectiv in fata procurorilor de caz, ori de cate ori am fost chemat, insotit de fiecare data de avocatii mei, iar toate apararile pe care mi le-am facut in aceasta cauza au fost si sunt in conformitate cu legea penala„, sustine Ioan Niculae.

„Dosarul ¬Romgaz¬ este unul complex, care presupune o ampla cercetare judiciara, de lunga durata, inclusiv realizarea unei expertize contabile, ceea ce face lipsita de orice logica presupusa mea incercare de a da bani procurorul sef al DIICOT, pentru tergiversarea acestuia, pana la implinirea termenului de prescriptie. Precizez ca, potrivit codului penal, termenul de prescriptie la infractiunea de subminare a economiei nationale este de 30 de ani, fiind practic imposibil ca un dosar sa fie intarziat atat timp. Cred ca multi dintre cei suspectati in acest dosar nu ar mai fi in viata peste 30 de ani„, mai spune patronul InterAgro.

„Reiterez faptul ca nu am cunoscut-o, nu am luat legatura cu doamna Alina Bica, nici direct si nici prin intermediari si nu i-am dat suma de 3,5 milioane euro pentru tergiversarea dosarului „Romgaz”. Toate informatiile aparute in materialele prezentate in mass-media cu privire la presupusa mea incercare de a da bani fostului procuror sef al DIICOT, Alina Bica, sunt subiective, nu au nici o legatura cu realitatea, iar prin difuzarea in media a acestor informatii mincinoase se incearca discreditarea mea ca persoana si ca om de afaceri, ceea ce imi aduce grave prejudicii de imagine atat personal, familiei mele, cat si afacerii mele. Precizez ca nu am fost audiat niciodata in acest nou dosar si nu mi s-a adus la cunostiinta vreo invinuire, singura sursa de unde mass media a preluat aceasta informatie fiind blogul personal al unui ziarist”, mai precizeaza Ioan Niculae.

Alina Bica este suspectată că ar fi luat ca mită 3,5 milioane de euro prin intermediari de la omul de afaceri Ioan Niculae, pentru a tergiversa dosarul în care acesta este cercetat.

Aceleaşi surse au arătat că în dosar apar nume importante, printre care Liviu Dragnea şi Ovidiu Tender.

Până în prezent, DNA nu a comunicat niciun punct de vedere în legătură cu aceste informaţii.

Jurnalistul Robert Turcescu a publicat duminica, pe blogul sau, o ordonanta a procurorilor DNA care arata ca acestia au dispus disjungerea mai multor dosare din dosarul „Alina Bica-ANRP”.

Potrivit documentului DNA, acestea au legatura cu mai multe cauze aflate pe rolul DIICOT, in care fosta procuroare-sefa Alina Bica ar fi intervenit pentru tergiversarea solutionarii lor, in schimbul unor avantaje.

Potrivit documentului, procurorii consemneaza la pagina 2 cazul „Bica-Tender-Mihailescu”: Ovidiu Tender era judecat intr-un dosar al carui rechizitoriu fusese intocmit chiar de Alina Bica. Pentru a avea sansa unei solutii favorabile, noteaza procurorii, Tender a apelat la un anume Florin Ionut Mihailescu, devenit consilier al Alinei Bica si angajat totodata la SC PROSPECTIUNI SA, firma lui Tender. Avocatii omului de afaceri au trimis prin Mihailescu acte care sa fie consultate de Alina Bica, cerindu-i sprijinul pentru formularea unei aparari favorabile. In documentul DNA, procurorii afirma ca Mihailescu si Bica au dobindit in schimbul sprijinului acordat lui Ovidiu Tender bunuri imobile (teren). In plus, Florin Ionut Mihailescu, ca angajat la SC PROSPECTIUNI SA, incasa si diferite sume de bani pe un card.

La pagina 3 a documentului se vorbeste despre cazul afaceristului-inculpat Ioan Niculae, care a apelat la Liviu Dragnea sa-l ajute cu o interventie la procurorul-sef DIICOT, Alina Bica, pentru solutionarea favorabila a dosarului sau. In fapt, solicitarea lui Niculae era legata de tergiversarea solutionarii dosarului pina la aparitia prescriptiei. Bica, se arata in document, a intervenit la nivelul procurorului de caz, cerindu-i acestuia sa opreasca investigatiile pe care le derula in legatura cu utilizatorul unui numar de telefon pe care il folosea Liviu Dragnea. Rasplata: 3,5 milioane de euro pe care Niculae i le-a oferit Alinei Bica, la pachet cu promisiunea facuta impreuna cu Liviu Dragnea ca o vor sprijini sa ajunga Procuror General.

În paginile urmatoare ale documentului se vorbeste despre deja „celebra” afacere de la ANRP (Dorin Cocos – Gheorghe „Stelu” Stelian – Crinuta Dumitrean s.a.), unde Alina Bica era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despagubirilor, ca reprezentant al Ministerului Justitiei. O parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri, noteaza procurorii, „au fost tranzactionate, iar o parte din din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”. Pentru serviciile aduse cauzei, Alina Bica a primit, „fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un teren situat in Snagov, in suprafata de 4425 de metri patrati, apartinind numitei Chiriac Olguta”, se arata in documentul citat. Olguta Chiriac, noteaza procurorii, este fosta sotie a lui Dorin Cocos si mama lui Alin Cocos. Tranzactia imobiliara a fost realizata prin interpusi.

 

DailyBusiness
Grindeanu îl acuză pe Boloș pentru cheltuielile din Fondul de Rezervă: „Mecanismul a fost propus de ministrul Finanțelor”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Câți copii are, de fapt, Dan Alexa. Antrenorul lui Poli Timișoara participă la Asia Express alături de Gabi Tamaș
Capital.ro
Bani pentru moștenitori după un deces. Reguli succesiune în România. Documentul ce nu poate lipsi din dosar
Playtech.ro
Ajutor pentru facturi la energie: cum completezi corect cererea pentru tichete
Adevarul
Scene bizare la o grădiniță din Satu Mare: Copiii, îmbrăcați în uniforme de Șoimi ai Patriei și Pionieri. Cum răspunde instituția
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Elena Udrea se angajează! Unde va activa fosta blondă de la Cotroceni, la 2 luni după ce a fost eliberată din penitenciar
iamsport.ro
Amintirea cu Ilie Balaci care ”nu îi dă pace” lui Bogdan Stelea: ”A fost ultimul lui antrenament. A zis, cu ochii în pământ: «Gata, mă las!». Îi vedeai tristețea în ochi”
MediaFlux
Bani mai puțini pentru pensionari în septembrie. Cine va primi ajutor
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
În sfârșit! O tehnică unică, capabilă să te ajute pentru totdeauna cu durerile de spate și chinuitorul nerv sciatic. Asta chiar nu stiam!