Ioan Rus, nominalizat la Interne, portofoliu pe care l-a deţinut şi în Cabinetul Năstase

Ministrul desemnat al Internelor Ioan Rus a mai ocupat portofoliul în Cabinetul Năstase şi a îndeplinit mai multe funcţii în administraţia locală din Cluj, de la prefect până la preşedinte de CJ, însă din 2008, după ce a demisionat din funcţiile din PSD, a avut o prezenţă publică discretă.
Romania TV
01 mai 2012, 18:53
Ioan Rus, nominalizat la Interne, portofoliu pe care l-a deţinut şi în Cabinetul Năstase

Rus are 57 de ani şi este membru al PDSR, actualul PSD, din 1994, iar în perioada 2000-2004 a fost ministru de Interne în Guvernul Năstase şi din 2003 a cumulat şi funcţia de vicepremier al Guvernului.

Acesta a îndeplinit funcţia de prefect al Clujului în 1996, iar patru ani mai târziu a fost desemnat preşedinte al Consiliului Judeţean, funcţie pe care a îndeplinit-o până când a devenit ministru de Interne. În Cabinetul Năstase a fost coleg cu ceilalţi doi social-democraţi ai aşa-zisului „grup de la Cluj”, Vasile Dâncu, ministru al Informaţiilor Publice, şi Vasile Puşcaş, negociator-şef cu Uniunea Europeană.

Cei trei au format aşa-numitul „grup de la Cluj”, care a devenit foarte influent în luarea deciziilor în PSD. Una dintre deciziile importante care au fost influenţate de ei a fost alegerea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al PSD în 2005. Ioan Rus l-a susţinut puternic şi pe Victor Ponta să ajungă şef al partidului, în 2010.

Pe linie de partid, Rus a fost ales în 2001 în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Cluj, iar din 2002 a devenit vicepreşedinte al PSD.

La alegerile locale din 2004, Ioan Rus s-a retras din Executiv pentru a se dedica campaniei pentru funcţia de primar al municipiului Cluj, el candidând din partea PSD, dar a fost învins în această cursă electorală de Emil Boc, candidatul Alianţei D.A.

Din această poziţie, Rus a militat pentru regionalizare, readucând în discuţie această propunere, considerând-o „o calibrare regională” şi susţinând că descentralizarea privitoare la Transilvania trebuie gândită „la Cluj sau în alt oraş din Transilvania, dar nu la Bucureşti”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 2007, că are „apreciere” pentru Rus, Dâncu şi Puşcaş. „Sunt oameni cu care poţi discuta”, a spus atunci Băsescu despre „grupul de la Cluj”. De altfel, cei trei sociali-democraţi s-au opus demersului de suspendare a şefului statului, considerând că este „o prostie”.

În decembrie 2007, Ioan Rus a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Cluj, fiind în conflict cu conducerea partidului, iar, apoi, după o jumătate de an, Ioan Rus a renunţat şi la toate funcţiile deţinute la nivel naţional în partid, păstrându-şi doar calitatea de membru PSD şi intrând într-un con de umbră până în prezent.

Tot în anul 2007, Gabriel Oprea l-a împrumutat pe Ioan Rus cu suma de 100.000 de euro. Această informaţie apărea în declaraţia de avere de la acea vreme a actualului preşedinte al UNPR, care a şi confirmat că social-democratul Ioan Rus este persoana împrumutată.

Pe plan profesional, Ioan Rus a absolvit Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj, după care a urmat cariera universitară şi a obţinut titlul de doctor inginer, cu specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini. A publicat 14 volume în calitate de autor şi coautor, precum şi zeci de lucrări şi articole ştiinţifice.

După absolvirea cursurilor universitare, el a lucrat timp de doi ani ca inginer în cadrul TSMA Cluj, apoi ca inginer cercetător la Institutul Politehnic din Cluj, asistent universitar, şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar coordonator al disciplinei „Calculul şi construcţia automobilelor”, iar din 2003 este conducător de lucrări de doctorat.

Ioan Rus este membru al mai multor asociaţii profesionale din România şi din străinătate: Asociaţia Generală a Inginerilor din România, Societatea Inginerilor de Automobile din România, Asociaţia Inginerilor Mecanici Agricoli din România, The Society of Automotive Engineers (SUA), precum şi al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.

În 2002, Rus a fost decorat de către preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Cavaler.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT