Ioana Tufaru, operată de urgență. Intervenția a durat peste trei ore, ce a pățit fiica Andei Călugăreanu

Ioana Tufaru a avut probleme grave de sănătate din cauza inelului gastric care a ajutat-o să slăbească. Fiica Andei Călugăreanu a fost operată de urgență.
Loredana Brumă
20 aug. 2026, 07:52
Ioana Tufaru, operată de urgență. Intervenția a durat peste trei ore, ce a pățit fiica Andei Călugăreanu

Ioana Tufaru, operată de urgență. În urmă cu o lună, fiica Andei Călugăreanu a ajuns de urgență la spital din cauza unor probleme cu stomacul. A fost operată imediat, iar acum pare că se simte mai bine.

Ioana Tufaru, probleme de sănătate din cauza inelului gastric: ”Aveam dureri mari”

Ioana Tufaru povestește că a fost nevoită să cheme ambulanța din cauza durerilor mari de stomac. În urma investigațiilor, medicii au decis să o opereze de urgență și să-i scoată imediat inelul gastric. De asemenea, fiica Andei Călugăreanu a fost tratată și de o hernie ombilicală.

”Am suferit în urmă cu o lună o intervenție chirurgicală destul de grea (un fel de 2 în 1 ), scoaterea inelului gastric și hernie ombilicală. Problemele cu stomacul s-au dovedit a fi din cauza inelului gastric care mai mult mi-a cauzat decât să mă ajute să slăbesc. Am slăbit da, e adevărat, dar m-am îmbolnăvit și de stomac.

Citește și Cu ce se ocupă Ioana Tufaru ca să câștige un ban în plus: „Acum mai câștig și eu un pic în plus, dar tot e greu”

Am chemat într-o seară ambulanța că aveam dureri mari de stomac, m-au dus la spital și acolo, în urma unor investigații, s-a cerut o endoscopie care descoperea că inelul este cauza. Dar a fost nevoie de un RMN mai amănunțit în urma căruia s-a descoperit că toate problemele mele la stomac erau cauzate de acest inel și că ar trebui scos. Și dacă tot am avut în plan cu doamna doctor de la spital, operația de hernie, am zis să scoatem și inelul să scap și de celelalte probleme.

Operația a durat 3 ore și jumătate și am stat 7 zile internată.

Tratament nu iau decât o pastilă pe zi pentru stomac, și cam atât. A trecut o lună și o săptămână de la operație, aștept să scot și ultimele 6 fire pe care le mai am. Nu am interdicții decât la efort, nu am voie la efort între 3 și 6 luni, nu am voie să car, să ridic, etc”, a povestit fiica Andei Călugăreanu, potrivit wowbiz. 

Acum, după toate problemele pe care le-a avut din cauza inelului gastric, Ioana nici nu mai vrea să audă de acest dispozitiv.

”Inelul gastric l-am aruncat, am păstrat doar o poză să-mi amintesc ce am avut în stomac și să nu mai bag așa ceva niciodată că se pare că mie îmi face rău. Altora le face bine”, a mai spus fiica Andei Călugăreanu, potrivit sursei citate.

Citește și Ioana Tufaru, vacanță cu fiul ei la Căciulata. Câți bani a cheltuit în cele 3 zile: „Am mers cu autocarul”