Iohannis a promulgat legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome. Acestea dispar de pe piaţă în 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial urmând să fie interzise produsele din tutun cu arome, iar cele mentolate vor dispărea de pe piaţă până în 2019.
Filip Stan
03 nov. 2016, 15:28
Iohannis a promulgat legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome. Acestea dispar de pe piaţă în 30 de zile

Preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Legea a fost adoptată în 18 octombrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Potrivit modificărilor aduse de deputaţi în comisii, ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Controlul Tutunului, arată News.ro.

Citeşte şi:  Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, iar cele cu capsulă vor dispărea de pe piaţă

”În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii, producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli. Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi: Cum vor arăta pictogramele de pe noile pachete de ţigări pentru a speria fumătorii, după adoptarea Legii tutunului FOTO

Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului.

”Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru că nu va fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo, în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imaginile şi să fie surprinşi de alte imagini. Pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017”, a mai spus Ciobanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România