Iohannis: Avem nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educaţia şi cercetarea pentru mediu şi climă, precum şi în economia verde

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la evenimentul „Femei în sustenabilitate”, că susţinerea femeilor pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă şi este necesară „implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educaţia şi cercetarea pentru mediu şi climă, precum şi în economia verde”.
Alina Costache
01 mart. 2023, 15:41
Iohannis: Avem nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educaţia şi cercetarea pentru mediu şi climă, precum şi în economia verde

„Stimate doamne, aveţi o contribuţie majoră în ceea ce priveşte punerea pe agenda publică a unor teme esenţiale pentru prezentul şi viitorul nostru: mă refer la schimbările climatice şi la tranziţia energetică. Fie că activaţi în sectorul public, în cel asociativ, financiar ori în cel de business, în educaţie sau cercetare, mare parte din eforturile pentru asigurarea sustenabilităţii în România vi se datorează dumneavoastră. (…) Susţinerea femeilor pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă. Aceasta este convingerea mea fermă! Iar întâlniri precum cea de astăzi reprezintă una dintre modalităţile de a contribui la încurajarea doamnelor pentru a-şi continua şi dezvolta carierele, inclusiv, sau în special, în domenii vitale pentru viitorul nostru”, a spus președintele Klaus Iohannis, la evenimentul „Femei în sustenabilitate” organizat la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a subliniat că resursele naturale sunt limitate şi trebuie protejate, iar preocuparea şi acţiunile pentru o dezvoltare durabilă sunt importante. Şeful statului le-a mulţumit femeilor pentru eforturile de a promova sustenabilitatea, prin acţiuni hotărâte, care să asigure un mediu mai curat şi limitarea schimbărilor climatice.

Citește și: Casa Verde Fotovoltaice 2023. Când va începe programul și cum se obține finanțarea

„Domeniul sustenabilităţii este încă la început şi presupune multe provocări, cărora sunt convins că le veţi răspunde la cel mai înalt nivel de excelenţă. Este însă nevoie ca toţi decidenţii din zona publică şi privată, femei şi bărbaţi deopotrivă, să înţeleagă importanţa acestui domeniu, iar evenimentul de astăzi sper să fie un semnal ferm în acest sens”, a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis a spus că degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversităţii sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenţie la nivelul societăţii, menţionând că este nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educaţia şi cercetarea pentru mediu şi climă, precum şi în economia verde.

„Dincolo de impactul vizibil şi direct pe care îl au schimbările climatice, evident în intensificarea unor fenomene meteorologice extreme, un risc pentru România şi întreaga lume îl constituie perspectiva unei tranziţii dezordonate către o economie durabilă, cu emisii reduse de carbon. Măsurile pentru a reduce riscul unei astfel de tranziţii includ alinierea programelor de studii şi reconversie profesională cu cererea de pe piaţa muncii, precum şi pregătirea administraţiei pentru a participa la elaborarea de politici publice verzi. Formarea adecvată a resursei umane pentru a susţine tranziţia climatică este esenţială, iar în acest sens femeile pot juca un rol crucial ca mentori şi cadre didactice”, a declarat Iohannis.

Citește și: Asociația pentru Combustibili Sustenabili a elaborat Strategia Națională a Hidrogenului. România susține dezvoltarea industriilor realmente sustenabile. Hidrogenul verde, sursa de energie a viitorului

El a subliniat că trebuie să existe un cadru adecvat pentru participarea femeilor la promovarea sustenabilităţii şi la tranziţia climatică, iar acesta trebuie să ofere tratament egal indiferent de gen, recompensă financiară similară şi oportunităţi egale de a ocupa funcţii de conducere şi demnităţi legate de protecţia mediului, economia verde sau limitarea schimbărilor climatice.

„O atenţie deosebită trebuie să se îndrepte spre sprijinirea şi încurajarea tinerelor în a-şi asuma roluri active în aceste domenii, începând cu accesul la o educaţie adecvată, inclusiv în domenii tehnice şi ştiinţifice, importante pentru tranziţia verde”, a spus şeful statului.

Klaus Iohannis a arătat că evaluarea oportunităţilor şi a mecanismelor ce pot oferi femeilor posibilitatea de a contribui la procesul decizional legat de sustenabilitate şi, în special, de schimbări climatice este fundamentală pentru a atinge obiectivul egalităţii de gen şi un viitor bazat pe dezvoltare durabilă.

„Fiind un domeniu relativ nou, în expansiune, mai avem de identificat cele mai bune mecanisme prin care poate fi sprijinită implicarea femeilor în domeniul sustenabilităţii din România”, a spus el, menţionând că evenimentul de la Palatul Cotroceni include sesiuni de prezentări şi dezbateri care vor contribui la identificarea acestor mecanisme.

El le-a transmis tuturor femeilor „o primăvară frumoasă, cu împliniri şi multă sănătate”.

În deschidere, consilierul de stat Alexandra Bocşe a arătat că evenimentul aduce în prim plan contribuţia femeilor, inclusiv a celor care sunt la început de carieră, la promovarea şi atingerea obiectivelor privind adaptarea la schimbările climatice şi tranziţia energetică.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Tupeu fără limite: Gheorghe Dincă cere să-i fie scoase gratiile pentru „mai multă lumină” în celulă
Capital.ro
Sistem de pensii ca în timpul lui Nicolae Ceaușescu. Propunere-surpriză în România: Vârstă de pensionare, 60 de ani
Playtech.ro
Cum îți dai seama că moarea e bună. Semnul care arată că varza e reușită
Adevarul
Elevi medaliați internațional nu mai primesc burse sportive, după o decizie a Ministerului Educației. Părinții se revoltă
wowbiz.ro
Primele rezultate ale autopsiei în cazul Sarei, fetița de 2 ani moartă pe scaunul stomatologic! Ceea ce s-a aflat acum e de-a dreptul șocant
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Incredibil ce detaliu important au ignorat cei de la cabinetul stomatologic unde s-a stins fetița de doi ani! Mesajul care răstoarnă investigațiile
iamsport.ro
Șocant! 'Nostradamus' Ion Țiriac anunță miliarde de morți: 'Unde îi îngropi pe toți'. Scenariu apocaliptic
MediaFlux
România, deja calificată la barajul pentru CM 2026! O veste bună înaintea meciului cu Bosnia
stirilekanald.ro
„Crema este magistrală, este făcută în laborator” Ancuța Cîrcu răspunde acuzațiilor că ar fi vândut ilegal creme cu mercur: „Sunt femei care nu sunt emancipate”
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume