Stefan Hell, laureatul premiului Nobel, DECORAT de Iohannis şi Regele Mihai

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat vineri pe cercetătorul de origine română Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe anul 2014, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Iulian Tudor
03 sept. 2015, 17:26
Stefan Hell, laureatul premiului Nobel, DECORAT de Iohannis şi Regele Mihai

„Astăzi, la Palatul Cotroceni, l-am decorat pe domnul prof. univ. dr. Ştefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014 şi membru de onoare al Academiei Române.

Îi mulțumesc astfel pentru faptul că promovează și face țara noastră cunoscută în domeniul cercetării la nivel internațional. Sunt un susținător al celor care contribuie la progresul cunoașterii și îi consider parte a României puternice pe care mi-o doresc pentru fiecare dintre noi”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

Tot vineri, cercetătorul de origine română Stefan Hell va fi decorat, în numele Regelui Mihai I, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura vineri, de la ora 19.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Citeşte şi: Stefan Hell, laureatul Premiului Nobel pentru Chimie: Studiile din România m-au ajutat foarte mult

Ceremonia de decorare de la Palatul Elisabeta va fi urmată de un dineu, în Sufrageria Mare, oferit în onoarea savantului, în numele Regelui Mihai, de către Principesa Margareta şi Principele Radu.

La ceremonie vor lua parte preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, reprezentanţi ai Academiei, precum şi personalităţi de prestigiu ale comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Cercetătorul Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie pe 2014, s-a născut pe 23 decembrie 1962, în România, la Arad, şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012.

Cercetătorul de origine română plecat definitiv, în adolescenţă, cu familia, în Germania, a mărturisit mai întâi că a „simţit o mare uşurare” după ce a plecat din România, la sfârşitul anilor ’70, deoarece aceasta era „o ţară comunistă în care nu îţi era permis să spui ceea ce crezi”, a declarat el pentru Suddeutsche Zeitung.

El a părăsit România în 1978, după ce a absolvit un singur an de liceu, la Timişoara. Când a ajuns în Germania împreună cu părinţii săi, la Ludwigshafen, şi a mers la şcoală acolo, şi-a dat seama că avea cunoştinţe mult mai avansate decât colegii lui germani şi a recunoscut că toate acestea s-au datorat şcolii din România, din Timişoara.

A obţinut licenţa şi diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, este cercetător la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen şi la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg.

Citeşte şi: STEFAN HELL, Doctor Honoris Causa al UPB. Ecaterina Andronescu: Ne bucurăm enorm pentru el

De asemenea, Stefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Göttingen şi profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.

În 2014, alături de Eric Betzig şi William E. Moerner, Hell a primit premierul Nobel pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”.

Concret, Stefan Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de „golire prin emisie stimulată” (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Cum să arăți ca Spider-Man: antrenamentul și dieta lui Tom Holland pentru filmul anului de la Marvel
Capital.ro
6.000 de euro pentru un apartament în România. Ce trebuie să știe cei care vor să-l cumpere
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
România, prima țară din lume cu asigurare anti-drone pentru locuințe. Ce se întâmplă dacă războiul ajunge pe teritoriul nostru
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul despre posibilul nou investitor de la Rapid: ”Are o avere de 500 de milioane de euro”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului