Iohannis: Prefecţii trebuie declaraţi politici sau desfiinţaţi. Dacă voi ajunge premier, voi lua măsuri

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis, a declarat marţi, că ar prefera ca prefecturile să fie desfiinţate, aceste instituţii fiind, în opinia sa, inutile, iar dacă va ajunge prim-ministru va lua măsuri în acest sens. El a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă la Zalău. 
Romania TV
20 mai 2014, 13:57
Iohannis: Prefecţii trebuie declaraţi politici sau desfiinţaţi. Dacă voi ajunge premier, voi lua măsuri

‘Trebuie să ne hotărâm odată în această frumoasă republică până unde mergem cu schimbările politice. Dacă ne hotărâm cu toţii că directorii deconcentratelor sunt numiţi politic e OK şi toată lumea ştie: când se schimbă guvernul, toţi pleacă acasă. Pleacă ai noştri, vin ai lor. Asta ar însemna depolitizare. Iar prefecţii, ştiţi bine că până acum câţiva ani prefecţii au fost declaraţi politici. Au venit unii şi au vrut să-i înşurubeze bine în scaune şi au dat lege că nu, acum sunt apolitici, dar ai noştri sunt pe scaun şi e bine să rămână. Acest joc de-a v-aţi ascunselea după deget e cel care e păgubos, nu faptul că un politician e acolo. Dacă e acolo şi e declarat politician, e perfect. Eu cred că prefecţii trebuie declaraţi politici sau desfiinţaţi. Eu personal aş prefera desfiinţarea. Pentru mine prefecturile sunt inutile. Sunt consumatoare de resurse şi nu produc decât derută’, a afirmat Iohannis.

El a menţionat că în locul prefecturilor s-ar putea institui birouri prefecturale care să verifice legalitatea hotărârilor consiliilor locale şi să coordoneze anumite acţiuni între deconcentrate. ‘Să ai un prefect, care toată lumea zice că e apolitic şi e un politruc care dă cu biciul în deconcentrate, este o aberaţie de tip comunist’, a adăugat Iohannis.

Potrivit acestuia, o administraţie performantă va exista doar când se va lua o decizie privind posturile politice din instituţiile publice.

Klaus Iohannis s-a aflat vineri într-o vizită electorală la Zalău, alături de candidatul PNL la europarlamentare Eduard Helvig şi deputatul liberal Lucia Varga.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT