Ion Caramitru va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Capitală

Actorul şi regizorul Ion Caramitru va primi, joi, o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Piaţa Timpului din Bucureşti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa activitate, informează organizatorii.
Romania TV
27 mart. 2012, 10:28
Ion Caramitru va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Capitală

Actor, regizor, fondator şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru va fi celebrat joi, de la ora 10.30, pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame din Capitală, în luna aniversară, în anul dedicat marelui dramaturg I. L. Caragiale şi la 20 de ani de la prima gală UNITER, potrivit Mediafax.

„Tradiţiile nu se pierd niciodată. Odată cu venirea primăverii, reluăm obiceiul care a devenit deja tradiţie, de a face ca marile valori artistice româneşti să strălucescă şi să ne bucure de fiecare dată”, declară George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, iniţiator al proiectului Aleea Celebrităţilor, alături de Cocor şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, Ion Caramitru primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor în semn de recunoştinţă pentru contribuţia adusă vieţii cultural-artistice din România.

„Ca şi anul trecut, Cocor îşi arată şi în 2012 susţinerea necondiţionată pentru arta şi cultura românească, prin intermediul proiectului Aleea Celebrităţilor, dar şi prin alte proiecte culturale pe care le va dezvolta. Steaua care va purta, începând de astăzi, numele «Ion Caramitru» reprezintă omagierea unei cariere de excepţie în slujba publicului românesc”, declară Daniel Stoica, acţionar Cocor.

De asemenea, în calitate de fondator UNITER, Ion Caramitru va primi o stea din aur din partea Sabion, iar Primăria Municipiului Bucureşti îi va oferi Placheta Bucureştiului, în semn de respect şi de apreciere pentru întreaga activitate.

Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, un proiect iniţiat în ianuarie 2011, găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală strălucesc deja stelele unor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ şi Stela Popescu.

Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, în Bucureşti, şi este actor de teatru şi film şi regizor de teatru. Este preşedintele UNITER din 1990, iar din 2005 este şi directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în spectacolul „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu. A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990 – 1993. Totodată, a fost ministrul Culturii între anii 1996 şi 2000.

Ion Caramitru a jucat în filme precum „Ştefan Luchian” (1981), „Declaraţie de dragoste” (1985) şi „Amen” (2002).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT