Ion Cristoiu: Pe 7 decembrie nu avem alegeri la București, ci un referendum privind suspendarea lui Nicușor Dan

Publicistul Ion Cristoiu îl critică dur pe președintele Nicușor Dan pentru că a transformat prezentarea Strategiei Naționale de Apărare într-o „comedie cu Stan și Bran” și într-un eveniment electoral prin susținerea publică a lui Cătălin Drulă. Astfel, acesta echivalează alegerile din 7 decembrie într-un referendum privind suspendarea sa.
Irina Dumitrescu
27 nov. 2025, 20:58
Ion Cristoiu: Pe 7 decembrie nu avem alegeri la București, ci un referendum privind suspendarea lui Nicușor Dan

Gazetarul Ion Cristoiu este de părere că votul pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie 2025 poate fi echivalent unui vot pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, având în vedere că președintele îl susține pe Cătălin Drulă (USR).

Ion Cristoiu echivalează alegerile din București cu un referendum privind suspendarea lui Nicușor Dan

„Prezentarea, în Parlament, a strategiei naționale de Apărare de către președintele României, Nicușor Dan, ar fi trebuit să se constituie într-un moment de excepție în viața noastră politică și publică. Documentul e fundamental pentru stabilitatea țării, pentru poziția țării noastre pe plan internațional. Ca de obicei, Nicușor Dan, prin prestația sa dezlânată, a transformat momentul într-o comedie cu Stan și Bran. Președintele Nicușor Dan, desi e mai mic de statură, reușește să adune în personalitatea sa, în tot ceea ce face, pe Stan și Bran la un loc”, își deschide publicistul Ion Cristoiu cel mai nou jurnal.

Citește și : Nicuşor Dan, declaraţie-bombă despre anularea alegerilor: Nu cunoaştem în momentul de faţă o parte dintre actorii care au fost implicaţi. Ştim cum s-a întâmplat, dar nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate

„Deci, râsul e triplu: râdem de Stan, râdem de Bran, dar și de Stan și Bran la un loc. Nu are niciun rost aici, s-a văzut la televizor, era preocupat să mute sticlele de apă, în timp ce vorbea de situația internațională complicată. Pauze lungi, și mai ales acest râs, apropiat de rânjet, pe care eu nu-l înțeleg. Cred că i-au spus, când l-au nimit ei președinte.

Atunci, i-au zis: ai grijă, tot timpul să fii cu râsul pe față, și când sunt lucruri grave, că așa ești apropiat de popor. Să punem capăt acestei comedii ieftine, care a fost prezentarea strategiei, și să remarcăm că, totuși, a fost un eveniment electoral. După ce a terminat cu chiu, cu vai, prezentarea, Nicușor Dan, în loc să se ducă în locul de protocol, s-a dus ață către Cătălin Drulă, candidatul USR la primăria București și aici a creat un moment electoral. A avut un dialog cu Cătălin Drulă, pe parcursul căruia le-a dat ghionturi contracandidaților, lui Ciucu și lui Băluță, și mirându-se că de ce nu vor ei să participe, pentru că Drulă s-a plâns șefului statului.

Deci când e vorba de încălcarea Constituției, nu primește niciun semnal, pentru că el are 2 linii: cu Ucraina până la capăt și cu slugărnicia față de Franța până la capăt. Acum înțelegeți de ce nu era el atent, pentru că dezlânărea era cu atât mai mare cu cât se gândea la cum creează el acest moment electoral. Să ne reamintim că Nicușor Dan a făcut tot ce a putut pentru a arăta că Drulă trebuie votat, deci, de fapt, practic, pe 7 decembrie bucureștenii sunt chemați să voteze, printre candidați, nu pe Cătălin Drulă, ci pe Nicușor Dan.

Citește și : Nicuşor Dan, despre concedieri, scandalurile din Coaliţie şi tăierile de salarii: „Strânsul curelii poate să însemne şi reduceri de investiţii”

Practic, prin pariul public anticonstituțional pe Cătălin Drulă, prin îndemnul, prin semnal, Cătălin Drulă e moștenitorul meu, și la rândul său, Cătălin Drulă și echipa de campanie și-au desfășurat toată bătălia electorală numai pe tema: eu sunt moștenitorul lui Nicușor Dan, putem să spunem că, pe 7 decembrie, practic, nu avem alegeri la București, ci avem un referendum privind suspendarea lui Nicușor Dan. Dacă Cătălin Drulă pierde, practic și teoretic, Nicușor Dan e suspendat, pentru că bucureștenii au votat împotriva lui, Dacă câștigă Drulă înseamnă că Nicușor Dan e pe cai mari”, a mai spus scriitorul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT